Panica din aceste zile din pietele valutara si bursiera nu e o noutate. Tensiunile care apar din cand in cand sunt la fel de vechi precum pietele insele. In comun au poate faptul ca mai toate atacurile de panica au ca baza dereglementarea pietelor. Alte atacuri de panica au fost provocate de escroci gen Madoff sau pur si simplu de contagiune. In ultimii 200 de ani, pietele din SUA si Marea Britanie au cunoscut ce e panica de foarte multe ori: 1819, 1825, 1837, 1857, 1873, 1893, 1901, 1907, 1929, 1987, contagiunea asiatica din 1997 sau cea din 2007-2008. Toate au fost diferite, dar efectul a fost acelasi: ingenunchierea pietelor. Înainte de Marele Crah din 1929, elementul comun al acceselor de panica a fost refuzul categoric al autorităţilor de a reglementa pietele pentru a preveni posibilele crize.
Panica din 1819
a fost prima mare criză financiară din Statele Unite, aparuta la finalul a ceea ce americanii au denimit Era of Good Feelings Panica a marcat sfârşitul expansiunii economice care a urmat războiului din 1812 şi a inaugurat calea unor noi politici financiare. Clyde Haulman, un profesor american de economie sugerează că panica a fost de fapt mult mai complexa decât s-ar sugera. A fost un eşec al sistemului bancar în urma războiului din 1812, combinat cu problema depresiei si a „overspeculation”ului. Economistii scolii austriece vad in recesiunea la nivel national care a rezultat in urma panicii din 1819 un prim eşec al politicii monetare expansioniste (această explicaţie se bazează, e drept, pe teoria austriacă a ciclului de afaceri).
Guvernul se imprumutase masiv pentru finanţarea războiului din 1812, ceea ce a dus la o presiune foarte (prea) mare asupra băncilor, culminand cu suspendarea plăţilor în 1814 si in perioada 1819-1821. Deponentii si-au pierdut in buna parte banii, dar la scara macro acest lucru a fost printre cele mai mi
