Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Năstase își face guvern: Ponta în funcția de premier, Hunor și Tabără pot fi păstrați

Publicat in Capital, marți 9 august 2011 ·

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat marţi seara, la o emisiune televizată, că l-ar păstra pe actualul ministru al Culturii, Kelemen Hunor, într-un viitor guvern format din partidele Uniunii Social Liberale, adăugând, pe de altă parte, că Victor Ponta este cel nominalizat de Uniune pentru a conduce un astfel de guvern.

”Pe zona economică nu văd deocamdată pe cineva, pe zona socială cred că domnul Lăzăroiu are cu totul alte misiuni. Pe Kelemen Hunor (n.r. l-ar păstra ca ministru). La un moment dat, aş fi spus Anca Boagiu dar, în ultima vreme, a evoluat foarte mult pe o linie antagonică şi super politizată, mergând mai des să taie panglicile cu Emil Boc, probabil că s-a contaminat. Altfel, mi se pare, dincolo de unele declaraţii care m-au deranjat profund, un om serios care ar putea să lucreze pe o anumită zonă”, a detaliat fostul premier.

El a adăugat că pe mulţi dintre miniştrii actualului cabinet îi cunoaşte foarte puţin, apreciind că un alt ministru care nu îi este antipatic şi care ar putea să facă treabă serioasă, dar care este mai mult în zona politicului, este cel al Agriculturii, Valeriu Tabără, acesta neavând, totodată, ”o echipă suficient de bună”.

”În primul rând, echipa guvernamentală va fi formată din reprezentanţi ai PNL, PSD şi PCȚ, a subliniat Năstase, precizând că departamentele PSD au rolul principal de a pregăti specialişti pe termen mediu şi lung.

Liderul CN al PSD a reamintit că USL a luat o decizie politică referitoare la nominalizarea preşedintelui PSD, Victor Ponta, pentru funcţia de premier, subliniind că foarte importantă va fi echipa cu care acesta va forma guvernul.

”Şi eu i-am spus şi lui, primul-ministru nu trebuie să fie cel mai bun macroeconomist, specialist în cultură sau în zootehnie, el trebuie însă să aibă o echipă foarte bună alături de ca

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 7 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024 vor fi înlocuite, anunţă CIO

News.ro acum 8 ore
„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024, fabricate de Monnaie de Paris, «vor fi înlocuite sistematic», a declarat luni Comitetul Internaţional Olimpic pentru AFP,, după ce site-ul La Lettre a relatat că «peste 100» de medalii au f

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 9 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°