Ceva merge brambura şi în noi, în modul cum ne raportăm la simţul datoriei, la onoarea meseriei, la exigenţa şi răspunderea lucrului bine făcut, pe scurt, la ceea ce, în activitatea noastră, nu depinde decât de noi.
Nu ducem lipsă de vinovaţi. Pentru fiecare din necazurile zilnice, pentru tot ce nu merge ca lumea în „eroica şi mult încercata noastră patrie" avem, slavă Domnului, pe cine să blamăm. Şi nu fără îndreptăţire. Incompetenţa, impulsivitatea destructurantă, arbitrarul, incoerenţa, corupţia îşi spun cuvântul zi de zi, pe multiple planuri. Guvernanţii nu mai par de mult plauzibili, iar prestaţia opoziţiei nu e de natură să ne ofere un solid orizont de speranţă. Dar această situaţie are şi un mare dezavantaj: nu mai suntem atenţi la disfuncţiile care rezultă din pura netrebnicie a unor persoane particulare. Nu te poţi supăra pe Guvern, dacă concetăţenii dintr-un vagon de metrou nu se spală. Sau dacă un funcţionar public se poartă cu tine ca un satrap constipat. Sau dacă o vânzătoare te tratează ca pe un intrus plicticos şi fandosit. Sau dacă la acelaşi magazin nu găseşti, de două ori la rând, aceeaşi marfă. Sau dacă un mare trust de presă are bani să achiziţioneze noi publicaţii, dar nu-şi poate plăti la timp salariaţii şi colaboratorii. Sau dacă serviciile dintr-un hotel sunt proaste. Sau dacă posturile de televiziune seamănă a şezători de ţaţe ofuscate. Sau dacă unii gazetari şi unii politicieni nu ştiu limba română. Sau dacă elevii nu mai învaţă şi se simt ofensaţi dacă nu sunt lăsaţi să copieze. Sau dacă unii profesorii au o cultură de muncitori cu ziua. E prea simplu ca, în asemenea cazuri, să ne supărăm ca văcarul pe sat. Ceva merge brambura şi în noi, în modul cum ne raportăm la simţul datoriei, la onoarea meseriei, la exigenţa şi răspunderea lucrului bine făcut, pe scurt, la ceea ce, în activitatea noastră, nu depinde decât de noi. Iar la as
