Într-o conferință de presă prilejuită de lansarea celei de-a doua ediții a turneului „Talent Cup”, Gică Hagi a comentat evenimentele la zi din fotbalul românesc. Cere ca Steaua să revină în Ghencea și nu îi poartă pică lui Mutu că vrea să-i doboare recordul de goluri la națională.
Ieșit din carapacea în care stă mult timp din an, Gică Hagi, cel mai mare fotbalist din istoria României, a comentat ultimele evenimente din fotbalul românesc. El a repetat că nu va lua în calcul nicio ofertă până la sfârșitul sezonului, nici chiar dacă l-ar oferta FC Barcelona, și a precizat că se va ocupa de academia pe care o deține la Constanța.
Despre munca pe care o face la academie
„Am plecat singur la drum, dar treptat am adunat parteneri. Deja suntem cei mai buni din țară. Și o să devin un câștigător prin astfel de proiecte. Nu-mi place cuvântul patron, eu sunt manager tehnic. Manager de proiect. Mă implic la orice. Sunt începute lucrurile în toate campionatele și nu putem vorbi de mine antrenor în Europa acum. Poate veni orice superofertă, de la orice echipă, nu pot să mă duc. O dăm în altele... Îmi place să lucrez la proiecte. Nu sunt antrenor de un meci.”
Despre refuzul Argentinei de a disputa meciul amical cu România
„Nu e frumos și nici fair să nu onorezi o invitație. Dar sunt lucruri care se întâmplă în fotbal. Era o chestiune de onoare. În fotbal sunt lucruri care nu sunt bune, dar se întâmplă”.
Despre meciul de retragere al Generației de Aur
„Nu ar fi trebuit să fie inaugurat noul stadion cu meciul nostru de retragere. Nu e de noi. Noi ne-am terminat treaba. E rândul altora, pe care trebuie să-i sprijinim”.
Despre recordul de goluri la națională, pe care caută să-l bată Mutu
„Când marchează, să mă cheme la masă, să comentăm golurile. Fi-miu poate o să-l întreacă. De asta sunt recordurile, să fie bătute. Hagi a fost un fotbalist f