Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toate pânzele sus Navalis, cafeneaua dedicată marinarilor (galerie foto + document)

Publicat in Ziua Constanta, marți 9 august 2011 ·

Cafeneaua Navalis, situată pe strada Ion Lahovari nr. 127, este, aşa cum îi spune sugestiv şi numele, un templu dedicat obiectelor marine. Steluţe de mare, corăbii în miniatură, timone şi chiar un acvariu cu peşti vii, niciun simbol nu lipseşte din decorul localului. Amplasat într-o zonă mai puţin vizibilă, localul pare să fie frecventat în special de locuitorii din cartier, fie că vorbim despre copilandri care ies la un suc cu gaşca, fie că sunt oameni în toată firea care se întâlnesc la un şpriţ prelungit şi pleacă acasă pe mai multe cărări, îndrumaţi şi de barmaniţă. Şi chiar au nevoie de ajutor, pentru că cele câteva trepte de la intrare sunt dificil de observat, mai ales în astfel de momente de bună dispoziţie. Chiar dacă spaţiul nu este prea generos, senzaţia de aglomeraţie nu este atât de acută pe cât aş fi crezut. Mesele, deşi sunt şi ele destul de mici, îţi permit să stai destul de lejer şi relativ la distanţă de ceilalţi clienţi. Asta nu înseamnă însă că nu auzi ce vorbesc, dar cum majoritatea se cunosc între ei, nu văd de ce ar fi o problemă. Pereţii sunt decoraţi, fără a respecta un stil anume, cu tot soiul de embleme ale mării, iar mobilierul este din lemn masiv, sugerând structura unei corăbii. Pe fiecare masă sunt aşezate vaze cu scoici şi steluţe de mare, iar simbolurile nu sunt lăsate deoparte nici măcar în toaletă, unde capacul vasului este desenat, şi el, cu astfel de însemne. Per ansamblu, este un bar plăcut la privire şi sunt convinsă că pentru pasionaţii acestui domeniu este o adevărată oază, mai ales că, surprinzător, nu există foarte multe localuri de aceste gen în Constanţa. Meniul conţine băuturi şi câte ceva „de ronţăit", adică fistic, alune şi chips-uri. Preţurile sunt standard pentru barurile de acest gen: un espresso costă 5 lei, un cafe frappe este 9 lei, o limonadă, 7 lei, o apă plată sau minerală este 4 lei, iar sucurile costă. 4.5

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 14 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 30 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 28 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 44 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°