Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Tribunalul Bucureşti a decis: Mioara Roman NU va fi evacuată din vila de protocol!

Publicat in Adevarul, marți 9 august 2011 · ·

RAPPS vrea să o scoată în stradă pe fosta soţie a lui Petre Roman pentru că nu şi-a plătit datoriile la vila din Primăverii. La termenul de astăzi, însă, magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis ca Mioara Roman să nu fie evacuată.

UPDATE16,25

Tribunalul Bucureşti a decis, la termenul de astăzi, ca Mioara Roman să nu fie evacuată din vila de protocol din Primăverii, deşi RAPPS solicitase evacuarea de urgenţă.

Decizia nu este însă definitivă. Următorul termen în acest proces va fi peste două luni.

Datoriile fostei soţii a lui Petre Roman către RAPPS se ridică la circa 500.000 de euro. Statul ar putea să-i ia şi o vilă de la Sinaia, dar să-i taie şi din pensie.

Problemele Mioarei Roman cu vila din Primăverii, în care locuieşte de peste 20 de ani, par a nu se mai termina. Acum, fosta soţie de prim-ministru s-a trezit că e la un pas de evacuare.

Potrivit RAPPS, Mioara Roman nu şi-a mai plătit chiria de câţiva ani buni, iar suma, cu tot cu penalităţi, ajunge la aproape o jumătate de milion de euro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul mesaj al lui Marcel Ciolacu după ce și-a dat demisia de la șefia PSD: „Azi am făcut un pas dificil, dar necesar”

Libertatea acum 50 minute
Marcel Ciolacu a postat primul mesaj, după ce și-a anunțat demisia de la șefia PSD. Fostul lider social - democrat susține că a făcut un pas dificil, dar necesar și le mulțumește tuturor colegilor de partid.

Cine este românul acuzat în cazul incendierii mai multor proprietăți ale premierului britanic Keir Starmer

Ziua Constanta acum 3 ore
Poliția britanică a anunțat marți că un cetățean român a fost pus sub acuzare în cadrul anchetei privind incendierea mai multor proprietăți care au legătură cu premierul britanic Keir Starmer, el fiind al doilea inculpat în acest dosar, transmite Re

Un deputat ales pe listele POT a trecut la PNL / Reacția Anamariei Gavrilă

HotNews acum 22 minute
Deputatul Andrei-Ionuț Teslariu, ajuns în Parlament de pe lista partidului POT după alegerile din decembrie 2024, a anunțat marți că a decis să se afilieze grupului parlamentar al PNL. Teslariu anunțase, încă din luna martie, că demisionează din din

MApN Exercițiu de mobilizare în județele Olt, Giurgiu și Teleorman

Ziua Constanta acum o ora
Statul Major al Apărării organizează, în perioada 26-31 mai 2025, în județele Olt, Giurgiu și Teleorman, exercițiul de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare – MOBEX OT-GR-TR-25. Potrivit unui comunicat al MApN, exercițiile de acest tip

Președinta PE Roberta Metsola primește joi premiul Timișoara pentru Valori Europene

Mediafax acum 46 minute
Potrivit unui comunicat al Primăriei Timișoara, ceremonia de decernare a premiului începe la ora 15.00. Tot joi, în preambulul ceremoniei de decernare a premiului, președinta Parlamentului European și primarul Timișoarei Dominic Fritz vor avea un di

Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, s-a retras din funcție. Cine este șeful interimar al misiunii diplomatice de la București

HotNews acum 5 ore
Noul însărcinat cu afaceri ad interim este adjunctul șefului misiunii, Michael Dickerson, un diplomat de carieră care a mai lucrat în misiuni la Baku, Tbilisi, Vilnius, Budapesta și Moscova, potrivit Ambasadei SUA. Ambasada SUA la București a anunța

Expoziția „Transform Robots Alive” aduce 14 roboți gigant în Iulius Town Timișoara, dar și trambulină, paintball și alte surprize

Press Alert acum 12 minute
14 roboți gigant s-au instalat în parcarea VIP UBC0 și îi așteaptă pe timișoreni să se bucure de o experiență interactivă specială. „Transform Robots Alive” este o expoziție inedită dedicată pasionaților de robotică și tehnologie, dar și pentru fani

UE adoptă oficial al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Mediafax acum 56 minute
UE a aprobat oficial cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni impuse Rusiei din cauza războiului din Ucraina. Acesta include măsuri împotriva a aproape 200 de nave ale „flotei fantomă,” a anunțat marți Înalta Diplomată a UE, Kaja Kallas. Navele vizate d

După ce și-a acceptat înfrângerea, George Simion vrea să conteste la CCR rezultatele alegerilor prezidențiale 2025 / „Eu sunt luptător, nu muiere”

HotNews acum 2 ore
AUR a decis să conteste rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai, câștigate de Nicușor Dan, au confirmat surse din partid pentru HotNews. De altfel, George Simion le-a transmis susținătorilor săi, luni seară: „Nu vor accepta, dar eu sunt luptă

Raiffeisen Comunități continuă să susțină TOT CE NE UNEȘTE cu granturi în valoare totală de 1 milion de euro

HotNews acum 2 ore
Raiffeisen Bank România și Asociația pentru Relații Comunitare anunță proiectele câștigătoare ale granturilor în valoare totală de 1 milion de euro, acordate prin intermediul ediției de anul acesta a acceleratorului de ONG-uri în sustenabilitate Rai

Vremea

București
acum

20°
mar.

9°/22°
mie.

11°/23°
joi

14°/27°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

18°
mar.

8°/19°
mie.

8°/22°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
Constanta
acum

19°
mar.

8°/19°
mie.

10°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/19°
joi

10°/21°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

19°
mar.

8°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/23°
vin.

11°/20°