Bursa s-a prăbuşit luni cu 7,41%, cel mai puternic declin din ultimele 15 luni, consemnând a doua zi de corecţii dure, în cazul unor acţiuni chiar cu peste 10%, sub presiunea scăderilor severe de pe pieţele externe, şi a atins minimul din mai 2010.
Piaţa din România a avut cea mai severă scădere dintre bursele din regiune.
La finalul zilei indicele general al BVB (BET-C) avea 2.759,96 puncte şi se plasa la cel mai redus nivel din luna mai 2010. Un nivel mai mic a fost înregistrat la 25 mai 2010, când BET-C avea 2.658,23 puncte.
Totodată, piaţa se plasează cu 14,5% sub nivelul de la finalul anului trecut, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, înregistrează un recul de 11,3%.
Principalul motiv pentru derapajul de luni a fost reducerea ratingului de top triplu-A al Statelor Unite, vineri noaptea, de către agenţia Standard & Poor's (S&P). Impactul deciziei S&P pe pieţele externe a fost limitat de avertizările anterioare ale agenţiei privind posibilitatea unei asemenea hotărâri, însă în cazul bursei locale efectele au fost mai pronunţate, întrucât este o piaţă dominată de investitori pe termen scurt şi de lichiditate redusă.
Unii investitori de la BVB s-au grăbit din primele minute să introducă ordine de vânzare la preţuri din ce în ce mai mici, astfel că bursa a căzut cu 4%, însă pe volume mai reduse de tranzacţionare decât la începutul şedinţei de vineri, când bursa a coborât cu 5,5%. Piaţa locală a încheiat ziua de vineri în picaj cu 4,81%.
"În aceste condiţii vitrege nu mai există niciun loc de analiză. La ordinea zilei este cuvântul «vinde» şi poate mai încolo «cumpără». Nu este timp să analizezi, ci doar să acţionezi impulsiv", a declarat directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest Marcel Murgoci.
La finalul şedinţei indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni de la BVB, era în scădere cu