Cotaţiile petroliere au înregistrat astăzi cele mai mici niveluri din ultimele zece luni pe piaţa americană, în timp ce sortimentul Brent, tranzacţionat la Londra, a coborât sub 100 de dolari pe baril.
La mijlocul zilei de astăzi, barilul de petrol a pierdut 6,9% pe bursa de la New York, adică 5,60 dolari, şi a fost cotat cu 75,71 dolari pentru contractele cu livrare în septembrie, care sunt de referinţă. Aceasta este cel mai mic preţ din 29 septembrie 2010 până în prezent, notează Bloomberg.
La Londra, sortimentul Brent se tranzacţionează cu 102,50 dolari pe baril, după ce a scăzut până la 98,74 dolari pe baril în prima parte a zilei.
Cele mai mari cotaţii din acest an au fost atinse la începutul lunii mai, când barilul s-a tranzacţionat cu 114 dolari la New York şi cu 127 de dolari la Londra.
UPDATE La ora 13.40 GMT (15.30 ora României), preţul ţiţeiului îşi revenise până la valori care le-au depăşit pe cele de ieri. Pe pieţele americane, petrolul era cotat cu 82,31 dolari, iar în Europa se tranzacţiona cu 105,74 dolari.