BCE a inceput interventii in forta pentru calmarea pietelor titlurilor de stat; China critica SUA pentru retrogradare, subliniindu-si astfel dependenta masiva de economia americana, iar in SUA cei mai mari creditori ipotecari au fost retrogradati - acestea sunt principalele stiri din presa economica internationala de marti.
Jean Claude Trichet a folosit intreaga capacitate a Bancii Centrale Europene pentru a ridica pietele titlurilor de stat italiene si spaniole. Problema este daca interventia BCE va fi suficient de consistenta si de durabila pentru a preveni extinderea crizei datoriilor suverane.
Cand BCE a cumparat pentru prima data titluri de stat, in mai 2010, miscarea a avut un impact masiv. Dobanzile la titlurile de stat pe 10 ani au scazut considerabil intr-o singura zi. Insa si-au revenit lent, apoi, pana la finalul anului, noteaza Financial Times.
Mai mult, pietele titlurilor de stat spaniole si italiene sunt mult mai mari decat cea greceasca pe care a intervenit BCE anul trecut. Doar piata spaniola este mai mare decat cea greceasca, portugheza si irlandeza, la un loc, avand o valoare de aproximativ 650 de miliarde de euro. Piata italiana este a treia cea mai mare piata din lume - dupa cea japoneza si cea americana - avand o valoare de 1.600 miliarde de euro.
Drept urmare, pentru a misca aceste piete, BCE trebuie sa intervina cu o forta financiara mult mai mare decat in trecut - ceea ce reprezinta, de fapt, o forma de relaxare monetara, de infuzare a pietelor cu lichiditati care ajung direct la guvernele cu probleme din zona euro.
Totusi, pentru moment, investitorii nu sunt complet increzatori in revenirea acestor piete, dat fiind faptul ca BCE nu si-a facut strategia publica si nu este clar cata vreme va mai continua.
China continua sa critice SUA
In ciuda faptului ca este, l