Când ai pe mână un oraş atât de frumos, curat, ozonat, civilizat, cu un public amator de viaţă culturală, ar fi păcat să nu susţii iniţiative pe măsură. Primăria din Râmnicu Vâlcea a înţeles asta, sprijinind cu căldură ideea Teatrului Ariel, din subordine, în organizarea unui festival de teatru integrat altei manifestări, intitulată Zilele oraşului. Cum locuieşte într-un parc, acest teatru de buzunar, despre care scriam odată că are o inimă de naţional, a fost cea mai nimerită gazdă pentru periplul teatral de vacanţă intitulat, direct şi simplu, Vino la Vâlcea pe care ni l-a propus.
Lăsând de-o parte orgoliul de a denumi festivalul naţional, termen de care se face abuz în multe situaţii, uitându-se că el implică ideea de reprezentativitate, oferta de spectacole alcătuită, din câte am înţeles, ad-hoc, a strâns în cele două săli, cea din Parcul Zăvoi şi cea de la Cinematograful Ostroveni, un public numeros, bucuros că li se oferă acest eveniment de vacanţă. Pe afiş s-au întâlnit vedete din Capitală cu altele mai puţin populare din Cluj, Satu Mare, Turda, Oradea şi, evident, Vâlcea, de unde a lipsit însă Teatrul Anton Pann. Rivalitatea tipic românească dintre cele două instituţii locale (una subvenţionată de Primărie, alta de Consiliul local) e de neînţeles, după cum de neînţeles e faptul că Teatrul Anton Pan, beneficiind de o sală nouă cu dotări superioare multor teatre din ţară, a stat închis pe tot parcursul festivalului de la care instituţia a lipsit. Cum tolerează Primăria această disfuncţionalitate şi mai ales comoditatea unora care afişează o autosuficienţă neproductivă şi de prost gust? Mai e de neînţeles şi faptul că festivalul n-a putut să fie dedicat memoriei marelui actor Dem Rădulescu, originar din Râmnicu Vâlcea, pentru că s-a opus d-na Adriana Şchiopu, văduva artistului, sâcâind cu clauze contractuale inacceptabile până la renunţare din
