Optzeciştii au viaţă scurtă, ca şi cum ar trăi pe credit. Azi a murit Constantin Stan. La 60 de ani de-abia împliniţi. Ne ştiam de la cenaclul Junimea. Acolo ne-am şi împrietenit. La facultate, el era din serie cu Gheorghe Iova, cu Mircea Nedelciu şi cu Gheorghe Crăciun. Aveau un limbaj comun, dar Costi nu se băga decît teoretic în discuţiile despre textualism. Ca prozator îşi găsise drumul lui şi n-avea de gînd să-l părăsească din spirit de grup. Era inteligent şi caustic, dar de cînd se angajase reporter la Scînteia tineretului îşi pierduse o parte din vervă. Nu se simţea bine la ziar, dar nici cu noi nu mai era la largul lui.

La vreo doi ani după 90 a renunţat la gazetăria cu program zilnic. Era încă tînăr, dar se temea că nu mai are mult de trăit şi voia să-şi scrie cărţile. Un timp a tras mîţa de coadă. Chiar dacă toate cărţile care îi apăreau au fost premiate şi ar trebui reeditate.

Ca să aibă din ce-şi întreţine familia publica reportaje în Ziarul de duminică. Avea şi o funcţie în Uniunea Scriitorilor, la filiala din Bucureşti. Fusese ales, nu desemnat. La ultimele alegeri de la USR a candidat la preşedinţie. Era sigur că nu va cîştiga, dar voia să-i dea un semn lui Nicolae Manolescu să nu se mai ocupe de Uniunea Scriitorilor de la distanţă şi printre picături.

Acum vreo jumătate de an ne-am întîlnit la Muzeul Literaturii, să vorbim despre Gheorghe Crăciun. Nu părea bolnav. Doar că intrase mai demult la ideea că optzeciştii mor devreme. Cînd ne-am despărţit, îmi spune: „Ce-o fi zicînd Crăciun, unde e, despre noi?” După care tot el, ca s-o dea pe umor: „Ne-o fi aşteptînd cu nerăbdare…”

Optzeciştii au viaţă scurtă, ca şi cum ar trăi pe credit. Azi a murit Constantin Stan. La 60 de ani de-abia împliniţi. Ne ştiam de la cenaclul Junimea. Acolo ne-am şi împrietenit. La facultate, el era din serie cu Gheorghe Iova, cu Mircea Nedelciu şi cu G