Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Criza iberică goleşte autocarele spre Spania

Publicat in Adevarul, marți 9 august 2011 ·

Criza economică îşi face simţită prezenţa tot mai acut. Plecările oltenilor în Spania au atins cele mai mici cote din ultimii ani.

Dacă, până anul trecut, se înregistrau câteva zeci de solicitări pentru bilete “dus” în Spania în fiecare săptămână, acum numărul celor care vor să plece în Peninsulă a ajuns la maximum 4-5.

Reprezentanţii firmelor de transport internaţional de persoane din Slatina spun că situaţia este cauzată de criza economică care a afectat şi Spania. “De la o săptămână la alta se observă cum tot mai puţine persoane vin la noi şi ne solicită bilete pentru plecări în Spania, dar nu numai, însă Spania este de departe cea mai căutată destinaţie pentru cei care pleacă la muncă acolo. De exemplu, luna trecută am avut în jur de 20 de bilete vândute, număr pe care anul trecut îl făceam lejer într-o săptămână. Săptămâna trecută iarăşi am avut doar patru bilete “dus”. Din fericire avem mai multe puncte de lucru până la ieşirea din ţară şi mai umplem autocarul, că altfel am închide firma. De vină este criza asta care a lovit şi Spania, aşa că românii noştri încep să nu mai fie căutaţi şi apreciaţi ca înainte, sunt favorizaţi cetăţenii spanioli şomeri”, a declarat Andreea Lupu, operator firmă de transport internaţional din Slatina.

Un bilet “dus” spre Spania costă acum 80 de euro, adică echivalentul a 340 de lei, iar drumul durează trei zile.

Click pe poze pentru GALERIE FOTO !

“Sper să nu fii găsit pe altul în locul meu”

Majoritatea oltenilor celor care continuă să plece peste hotare sunt cetăţeni care au mai fost plecaţi la muncă în Spania şi care au ajuns să cunoască mulţumitor limba pentru a se descurca. Sorin Albu are 28 de ani şi munceşte pe meleaguri spaniole de trei ani. Ştie limba şi, mai mult, a reuşit ca anul trecut să obţină permisul de şedere legală, lucru care îl ajută să-şi menţină locul de muncă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial: Românii vor putea călători în SUA fără viză. Când se va întâmpla

Wall-Street.ro acum 50 minute
Românii care vor să călătorească în SUA o pot face, începând cu 2025, fără viză, întrucât țara noastră a îndeplinit criteriul pentru calificarea în Programul Visa Waiver. Anunțul vine de la ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. „Proces

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum o ora
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Salariul minim brut pe economie crește la 4.050 de lei. Anunțul Guvernului

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, 27 noiembrie, că Guvernul majorează în şedinţă salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. ”Majorăm astăzi salariul de bază minim brut pe ţară garantat

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută

News.ro acum 40 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Trei persoane au fost arestate după ce au încercat să ascundă droguri în ghiozdanul unei fetițe în vârstă de opt ani

Adevarul acum 45 minute
Doi bărbaţi şi o femeie au fost arestaţi după ce au fost prinşi în trafic cu droguri, în Sectorul 1 al Capitalei. Ei au încercat să ascundă marfa, pe 19 noiembrie, în ghiozdanul unui copil de opt ani, care se afla cu ei în maşină.

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum 48 minute
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum 36 minute
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

CNAIR: Au fost deschise încă două spaţii de servicii pe A1, la Miercurea Sibiului

News.ro acum o ora
Alte două spaţii de servicii - cu locuri de parcare, staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, staţii de carburanţi, magazine şi toalete - au fost deschise pe autostrada A1, tronsonul Orăştie-Sibiu, în zona localităţii Miercurea Sibiului, a

Președintele Ungariei vine la Timișoara la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Adevarul acum 57 minute
Tamás Sulyok, președintele Ungariei, va veni, în decembrie, în România cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara. Acesta va lua parte, între 13-15 decembrie, la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989.

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°