Pentru mine, au fost mai multe „prime treceri” ale frontierei. Când eram la şcoala generală, am mers cu clasa în Bulgaria, la Vidin şi Plevna. Am văzut o ţară asemănătoare cu România (poate puţin mai săracă). Mai târziu, la finalul liceului, am mers tot în lagărul comunist, ajungând în Ungaria, Cehia şi Germania de Est. Am văzut oraşe extraordinare (Budapesta, Praga, Dresda, Leipzig, Berlinul de Est), şi am înţeles atunci că existau, chiar în interiorul blocului comunist, ţări mult mai dezvoltate decât România.
Articol din dosarul Prima ieşire din ţară, publicat în FP România nr.23 (iulie/ august 2011).
A treia „primă trecere” a frontierei a fost în 1991, în Republica Moldova, deci tot în zona ex-sovietică (atunci era încă parte din Uniunea Sovietică, am ajuns exact când Lituania dădea semnalul scindării URSS). Toate aceste treceri, ca şi următoarele (până prin 1994-1995, când am început să călătoresc în străinătate cu avionul) mi-au lăsat întotdeauna un gust amar la frontieră, din cauza cozilor, a procedurilor greoaie, a funcţionarilor proşti şi corupţi din vămile din regiune (lucrurile s-au schimbat mult de atunci).
Cea mai relevantă deplasare peste hotare.
Călătoria în jurul lumii pe care am făcut-o acum 3 ani. A fost un round-the-world complet, realizat în perioada Sărbătorilor de Iarnă, într-o lună de călătorie care ne-a purtat prin Thailanda, Australia (Marea Barieră de Corali, Cairns, Coasta de Aur, Brisbane, the Outback, Sydney, Melbourne), Noua Zeelandă, Fidji, California, New York şi înapoi în Europa.
Prima întâlnire cu ‘imaginea României în străinătate’.
Imaginea lui Hagi într-un stat asiatic îndepartat, în anii ’90.
Primul contact cu „Europa”.
Munchen, 1995 - probabil pentru că a fost primul oraş din vechea Europă unde am ajuns, este şi în continuare oraşul meu preferat în Germania şi unul d
