Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui Ibrahim Domi, cetăţean algerian, acuzat de comiterea a patru infracţiuni de furt calificat.
Potrivit procurorilor, în 29 iulie, în jurul orelor 7.10, Ibrahim Domi a pătruns prin efracţie în incinta magazinului unei societăţi comerciale din Timişoara de unde a sustras suma de 348 de lei.
De asemenea, în jurul orei 15.30, profitând de faptul că o şoferiţă a deblocat uşile maşinii sale, a pătruns în interior şi a furat un telefon celular. În aceeaşi zi, în jurul orelor 17.30, prin efracţie, a pătruns într-un alt autoturism de unde a sustras suma de 150 de euro, fiind observat şi reţinut de proprietar.
Algerianul a fost reţinut pe 24 de ore, însă magistraţii de la Judecătoria Timişoara au respins cererea de arestare preventivă a sa, apreciind că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. După ce a ieşit din arest, Ibrahim Domi a luat un taxi, iar la finalul plimbării a furat din bord suma de 87 de lei.
Tânărul algerian a fost prins din nou de oamenii legii şi prezentat pentru a doua oară în instanţă, cu propunerea de arestare preventivă, pe numele lui fiind emis un mandat pe o perioadă de 29 de zile.