Interlopul Marius David, zis Gore, a înjunghiat un brancardier, în timp ce era tratat de medicii de la Urgenţe. Deşi terorizează de peste un deceniu Clujul, fiind acuzat în repetate rânduri de viol şi violenţă extremă, acesta a scăpat.
Poliţiştii se mulţumesc să remarce că victimelor le este frică să depună mărturie.Unul dintre cei mai cunoscuţi in-ter-lopi din Cluj, Ma-rius David, zis Gore, a ajuns din nou după gratii, după ce ieri, internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, a înjunghiat un brancardier.
Interlopul fusese internat pentru o indigestie, însă surse judiciare spun că Gore s-ar fi prezentat la Parchet sub influenţa drogurilor. El a reclamat faptul că persoane necunoscute ar fi intrat în casa sa şi i-ar fi injectat morfină. Mulţi clujeni cred că Gore, un personaj cu un cazier bogat, are probleme psihice, dupăce într-un interviu acordat unui site local de ştiri, acesta spunea că se crede reîncarnarea lui Jack Spintecătorul şi, totodată, a celebrului criminal Ioan Râmaru. El afirma că destinul său este să îi de-pă-şească pe cei doi „predecesori".
Cuţitul adus de un „pretenar"
Se pare că bărbatul avea un cuţit ascuns în tricou, pe care este posibil să-l fi primit în timpul nopţii, de la un cunoscut care l-a vizitat în salon. Motivele pentru care Gore l-a atacat pe angajatul spitalului nu sunt cunoscute, însă medicii nu exclud posibilitatea ca acesta să fi consumat substanţe halucinogene. El a fost prins la câteva ore de la comiterea faptei, în apropiere de Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU), unde de fapt s-a şi petrecut incidentul.
Potrivit şefului UPU, Dorin Mureşan, Gore a venit des în ultima vreme la Urgenţe, ultima oară pentru a se plânge medicilor de dureri abdominale. La rândul său, şeful poliţiei clujene, Marcel Bonţidean, a declarat că Gore s-a dus în jurul orelor 23.00 la spital pentru că era îngrijorat că nu av