Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Bărdăşan, arbitru internaţional de beach volley

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 10 august 2011 ·

Arbitrul târgumureşean de volei Adrian Bărdăşan a fost desemnat candidat pentru poziţia de Arbitru Internaţional la Beach-Volley. Acesta a promovat examenul teoretic şi practic susţinut în perioada 31 iulie-7 august în localitatea Vaduz, din Liechtenstein, fiind unul dintre cei cinci arbitri divizionari ai judeţului Mureş şi singurul care s-a orientat şi spre voleiul pe plajă.

Această disciplină este a doua în lume în ceea ce priveşte numărul practicanţilor la cel în sală, a cunoscut în ultimii ani un puternic avânt şi numărul practicanţilor este în continuă creştere, la cel pe plajă. În Târgu-Mureş disciplina este mai puţin populară. ”Dacă autorităţile s-ar ocupa puţin mai mult, ar fi un teren corespunzător şi s-ar organiza un turneu anual, sigur ar cunoaşte un avânt puternic şi la noi. Adevărat, este o disciplină de sezon, dar se joacă tocmai în perioada în care voleiul în sală se află în vacanţă competiţională. Nu înseamnă că jucătorii le pot practica pe amândouă, trebuie să se axeze pe una singură, este mult diferit în privinţa mobilităţii. Ca arbitru, le poţi practica pe amândouă, ar fi chiar benefic. Ai rămâne mai mult în aria voleiului. Mai pot apărea probleme cu turneele de volei pe plajă disputate în săli, care sunt totuşi foarte puţine”, este de părere Adrian Bărdăşan.

Adrian s-a orientat spre această disciplină în urmă cu patru ani, când se afla la Cluj, ca student. A fost îndrumat apoi spre diverse turnee la Oradea, Piatra Neamţ sau Constanţa. La proba practică de la Vaduz, a fost observat la meciurile pe care le-a arbitrat în cadrul turneului CEV Satellite Vaduz, dotat cu premii în valoare totală de 15000 euro şi astfel a ajuns candidat pentru a deveni arbitru inernaţional. Pentru aceasta, anul viitor va susţine un nou examen. ”Cu acest nou pas, am o oportunitate să pot ajunge acolo. Sacrificiile sunt foarte mari, dar trebuie să le faci,

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei victime ale exploziei de la magazinul Dedeman din Botoșani sunt internate la Terapie Intensivă, în Iași. Au nevoie de intervenții chirurgicale

Ziare.com acum 22 minute
Trei persoane, victime ale exploziei produse la magazinul Dedeman din Botoşani, sunt internate la secţia de terapie intensivă de la Clinica de Chirurgie Plastică şi Arşi din cadrul Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi şi au nevoie de intervenţii c

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 2 ore
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 37 minute
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

USR: BEC a decis, vineri seara, că pot fi buletine suplimentare de vot şi că pot fi transportate buletine între secţii chiar în ziua alegerilor / Drulă: BEC a consfinţit turismul electoral cu mâna lui Predoiu

News.ro acum 31 minute
Vineri seara, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor, Biroul Electoral Central (BEC) a deschis tiparniţa de buletine de vot suplimentare chiar în ziua alegerilor. BEC a adoptat, cu majoritate, o hotărâre prin care permite tipărirea s

UPDATE - Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră / Marinarul a fost preluat în stare stabilă şi conştient

News.ro acum 50 minute
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 3 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Doi tineri răniţi după un accident pe autostrada A1, în Timiş

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un şofer a pierdut controlul maşinii pe autostrada A1, între Lugoj şi Timişoara, şi s-a ciocnit de o autoutilitară. În urma impactului bărbatul de la volanul maşinii şi o pasageră tânără au fost răniţi şi transportaţi la spital. „Un tân

Cod galben de caniculă în Banat şi sud-vestul ţării

Press Alert acum 52 minute
Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. De asemenea, au fost emise două avertizări Cod galben, valabile sâmbătă. „Pe parcursul zilei de sâmbătă, în Banat, Oltenia, cea ma

Președintele SUA Joe Biden continuă prima sa vizită de stat în Franța după ceremonia debarcării în Normandia

Ziare.com acum o ora
După comemorarea debarcării din Normandia, preşedintele american Joe Biden efectuează sâmbătă, 8 iunie, prima sa vizită de stat în Franţa, iar gazda sa, preşedintele Emmanuel Macron, etalează tot fastul ceremonial pentru a celebra o relaţie care a r

Prognoză specială pentru Capitală. Bucureştiul ia foc în zilele următoare / Vremea devine caniculară, cu temperaturi de 35 de grade

Mediafax acum o ora
ANM a emis o prognoză specială pentru zona Capitalei. Sâmbătă vremea este călduroasă, iar în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Duminică şi lun

Vremea

București
acum

29°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

28°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°