Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cresc afacerile pe Internet: Vanzarile de domenii, mai mari cu pana la 30%

Publicat in Daily Business, joi 11 august 2011 ·

Jumatate din cei care cumpara sau rezerva un domeniu pe Internet o fac in scopuri de business, iar vanzarile de domenii au crescut in primele sase luni ale anului cu pana la 30% fata de aceeasi perioada din 2010, pe o piata de hosting atomizata, estimata la o valoare care tinde spre 20 milioane de euro.

Despre dezvoltarea Internetului romanesc, piata hosting si comparatia cu mediul virtual al altor state europene, DailyBusiness.ro a stat de vorba cu mai multi actori implicati in acest business.

Flaviu Radulescu, managing director Hostway Romania, estimeaza ca piata de hosting se situeaza in prezent intre, 5 si 6 milioane de euro, ramanand constanta, la acelasi nivel ca in 2010.

"Cred ca putem spune doar ca nu s-a inregistrat o scadere serioasa pentru ca oricum nivelul pietei de hosting era foarte jos", sustine Radulescu.

Tendinta de stabilizare era anticipata inca de la inceputul anului si de Laurentiu Vladan, manager al NewHOST Romania, care sustinea ca in 2011, piata serviciilor de hosting va cunoaste o stabilizare, urmata de o usoara crestere incepand cu finele anului.

Si asta pentru ca, daca in 2010 a existat o scadere a cererii pentru serviciile de hosting din cauza atat a numeroaselor falimente, dar si scaderii numarului de start-up-uri in online, anul acesta ar putea aduce o usoara crestere, afirma reprezentantul NewHOST.

O piata cu multe companii mici, de pana la 20 milioane de euro

Pe de alta parte, exista si actori ai pietei ceva mai optimisti care vad piata de hosting la o valoare "de cateva milioane de euro, pana la 15-20 milioane", dupa cum apreciaza Damian Ghitulescu, managing partner HostVision, companie infiintata in 1993 si care activeaza pe piata de web hosting din 2001.

Si pentru ca nu exista o statistica oficiala referitoare la aceast tip de business, dife

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum o ora
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 3 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 4 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 3 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 6 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum o ora
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum 2 ore
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 5 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Restricții de circulație pe Șoseaua București-Ploiești în zona Gara Băneasa-Fântâna Miorița. Trafic pe două benzi pe sens, pentru lucrări la metrou

Gandul acum 41 minute
Începând cu data de 29.06.2024, se instituie restricții de circulație pe Șoseaua București – Ploiești, în zona Gării Băneasa – Fântâna Miorița. Traficul rutier se va desfășura pe două benzi de circulație pe fiecare sens al Șoselei București – Ploieș

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

18°/29°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/31°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°