La mai mult de 22 de ani după încheierea conflictului care a costat fosta Uniune Sovietică vieţile a peste 14.000 de soldaţi, o serie de protocoale ale şedinţelor conducătorilor politici şi militari ai URSS arată disperarea crescândă a acestora în faţa unui război care devenise imposibil de câştigat.

Încă din octombrie 1985, secretarul general al Partidului Comunist al URSS, Mihail Gorbaciov, şi-a expus planul de retragere a trupelor sovietice din Afganistan; până în februarie 1988, când Gorbaciov a anunţat oficial retragerea Armatei a 40-a,în cadrul Biroului Politic al Comitetului Central al partidului au avut loc dezbateri aprinse în această privinţă.

Majoritatea protocoalelor acestor şedinţe nu au fost făcute publice până acum, când săptămânalul Der Spiegel a dezvăluit câteva pasaje, extrase din protocoalele unor şedinţe care au avut loc între ianuarie şi iunie 1987. În acestea, conducătorii Uniunii Sovietice discută cu cuvinte clare şi adeseori dure atât despre propriile greşeli, cât şi despre necesitatea unei retrageri cât mai rapide şi aproape necondiţionale. Nici unul dintre liderii URSS nu îşi face iluzii că războiul din Afganistan ar fi fost altceva decât un eşec total al forţelor militare sovietice.

„N-am rezolvat nici o problemă"

Primul dintre oamenii politici citaţi în Der Spiegel, ministrul de Externe Eduard Şevardnadze, este de părere că războiul nu a făcut decât să destrame părerea bună pe care afganii o aveau despre ruşi, şi să ducă la risipirea unor sume uriaşe de bani: „Din prietenia pentru poporul sovietic, care a existat timp de zeci de ani în Afganistan, n-a mai rămas aproape nimic. Au murit foarte mulţi oameni, şi nu toţi erau bandiţi. N-am rezolvat nici una dintre problemele locuitorilor, ba de fapt chiar am luptat împotriva lor. Că am intrat în Afganistan fără să avem nici cea mai mică idee despre psihologia oamenilo