Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în apropierea insulelor Comore, după ce barca în care se aflau s-a scufundat marţi, a anunţat Centrul de operaţiuni de ajutor şi protecţie civilă (COSEP), relatează AFP.
Ambarcaţiunea, care făcea legătura dintre capitala Moroni şi una din insulele arhipelagului, s-a răsturnat după ce s-a lovit de o stâncă.
"Pentru moment, bilanţul se ridică la 30 de morţi şi 50 de supravieţuitori", a declarat colonelul Mouigni Daho.
Totuşi, numărul decedaţilor au putea să crească, spun autorităţile.
"Numărul morţilor ar putea să crească. Nu trebuie să excludem faptul că pasagerii ar putea fi blocaţi în interior", a declarat coordonatorul Semilunii Roşii din Insulele Comere, Arfachad Salim.
Deocamdată, nu se cunosc cauzele exacte ale naufragiului, dar Salim vorbeşte despre "supraîncărcarea" navei.
Naufragiul de la Madjiraha s-a produs în dreptul satului Chindini, la extrema sudică a insulei. Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în apropierea insulelor Comore, după ce barca în care se aflau s-a scufundat marţi, a anunţat Centrul de operaţiuni de ajutor şi protecţie civilă (COSEP), relatează AFP.