Prima jumătate a anului 2011 a adus o creştere a cifrei de afaceri a companiei Farmec cu 16,9%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, rezultatele companiei ajungând la 54,6 milioane lei, se arată într-un comunicat, remis ieri redacţiei, de către producătorul de cosmetice din Cluj-Napoca. "Deşi piaţa bunurilor de larg consum a scăzut în primele 6 luni cu 9,7%, iar vânzările de produse nealimentare s-au redus cu 3,4%, conform celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică (INS), piaţa cosmeticelor are o evoluţie pozitivă. În acest context, am reuşit să creştem vânzările în primul semestru cu aproape 17 procente", a declarat, în comunicat, Mircea Turdean, director general Farmec Cluj-Napoca.
Totodată, investiţiile realizate anul acesta, care au presupus achiziţia de noi echipamente, amenajarea unei noi secţii de produse de curăţenie, au condus la creşterea performanţei companiei atât prin sporirea productivităţii muncii, cât şi prin mărirea fluxului de produse. Planul de investiţii cuprinde, de asemenea, implementarea unui program nou, ecologic, pentru reabilitarea termică a tuturor spaţiilor existente, achiziţia de echipamente şi programe IT, modernizarea spaţiilor de birouri şi extinderea flotei auto.
Conform datelor furnizate de Nielsen, raportate pentru intervalul ianuarie-aprilie 2011, pe segmentul de îngrijire a feţei, brandul Gerovital a înregistrat o cotă de piaţă de 13,5% din punct de vedere cantitativ, respectiv de 12,2% valoric. Pe segmentul tratamentelor de păr, în primele patru luni ale acestui an, Gerovital a atins o cotă de 26,5% valoric, fiind lider de piaţă. Laptele Doina s-a menţinut lider de piaţă pe segmentul produselor de curăţare pentru faţă, cu o cotă de 15,55% - cantitativ.
Prima jumătate a anului 2011 a adus o creştere a cifrei de afaceri a companiei Farmec cu 16,9%, comparativ cu perioada similară