Din start, nu cred in scenariul Dinu Patriciu-premier. Am fost printre primii care au observat (ba chiar am anticipat) usoara apropiere dintre presedinte si magnatul liberal, logica atata timp cat fiecare dintre ei are acum un dusman mai mare si, culmea, comun.
Dar de la reconciliere pragmatica pe palierul Antonescu, pana la o asemenea miscare mi se pare ca avem o cale foarte lunga. Prea lunga. Dar nici nu cred ca este vorba despre o pura intoxicare, avand in vedere ca a fost lansata de unul dintre apropiatii lui Dinu Patriciu, adica de Stelian Tanase pe blogul sau.
Argumentele d-lui Tanase nu sunt ilogice, dimpotriva "PNL s-ar rupe, multi amatori de ghisefturi satui de opozitie, sunt dornici de placinta si ciolan pe varza. Va fac pe loc o lista de pofiticiosi ministeriabili fff liberali. Ei s-ar napusti bucurosi. PDL s-ar salva de la dezastru. USL ar fi un capitol trecut, PSD ramine inca o tura in opozitie".
Stelian Tanase omite insa reversul medaliei, cel putin la fel de important. Traian Basescu a invatat in timpul guvernarii Tariceanu o lectie foarte dura pe care, sunt convinsa, nu a uitat-o: nu are nicio parghie de demitere a premierului, iar principalele prerogative ale puterii executive sunt in mainile prim-ministrului. In aceste conditii, Traian Basescu nu ar numi niciodata la Palatul Victoria decat un premier in care are 100% incredere ca nu va intoarce armele si nu-i va deveni adversar.
Poate avea aceasta incredere in Dinu Patriciu? Nu cred. Caci dincolo de cateva interese comune pragmatice, cei doi raman doi adversari care pot colabora punctual, asa cum ar fi trebuit sa o faca dupa 2005, dar nu vor fi niciodata aliati in adevaratul sens la cuvantului. Iar odata instalat la butoane, nu cred ca Dinu Patriciu va mai tine cont de solicitarile lui Traian Basescu, ba chiar ar fi foarte posibil sa refaca USL, dar du
