Fotograful Franco Banfi s-a aventurat într-un lac îngheţat din Elveţia şi a descoperit un adevărat labirint "sculptat" într-un gheţar, scrie Daily Mail.
Exploratorul îndrăzneţ şi-a riscat viaţa, scufundându-se în lacul Sassolo, unde temperaturile nu trec cu mult peste 0 grade. Însă a meritat, pentru că a descoperit zeci de peşteri şi pasaje subterane apărute în gheţari, din cauza diferenţelor foarte mari de temperatură dintre vară şi iarnă.
"Dacă nu cunoşti locurile şi nu ai experienţă, poate fi periculos să explorezi lacuri unde temperaturile sunt de doar 2-3 grade sau uneori chiar mai puţin. În funcţie de cât de groşi sunt gheţarii de deasupra, poate deveni destul de întunecat, uneori periculos de întunecat", explică Banfi.
"Tunelurile subterane se formează pentru că gheaţa se întăreşte în timpul iernii şi se topeşte în timpul verii. Experienţa este unică, iar priveliştea pare dintr-o altă lume", spune exploratorul.
Banfi spune că nu s-ar fi aventurat în lacul Sassolo dacă nu ar mai fi făcut acelaşi lucru în Antarctica, Oceanul Arctic sau alte zeci de lacuri montane. "Îmi risc viaţa, dar am mulţi ani de experienţă şi vreo sută de scufundări la activ. Pasiunea mă împinge să fac poza perfectă", conchide exploratorul.
Fotograful Franco Banfi s-a aventurat într-un lac îngheţat din Elveţia şi a descoperit un adevărat labirint "sculptat" într-un gheţar, scrie Daily Mail.
Exploratorul îndrăzneţ şi-a riscat viaţa, scufundându-se în lacul Sassolo, unde temperaturile nu trec cu mult peste 0 grade. Însă a meritat, pentru că a descoperit zeci de peşteri şi pasaje subterane apărute în gheţari, din cauza diferenţelor foarte mari de temperatură dintre vară şi iarnă.
"Dacă nu cunoşti locurile şi nu ai experienţă, poate fi periculos să explorezi lacuri unde temperaturile sunt de doar 2-3 grade sau uneori chiar mai puţin. În