Presiunea internaţională tot mai intensă asupra regimului Assad oferă regelui saudit pretextul ideal pentru a da o lovitură de knock-out alianţei dintre Siria şi Iran.

Presiunea internaţională pentru reformarea regimului Assad a devenit tot mai intensă. În ultimele zile, efortul Naţiunilor Unite (coordonat de către europeni şi americani) a primit o susţinere simbolică din partea Casei de Saud. Imediat, principalele organizatii arabe - Consiliul de Cooperare al Golfului şi Liga Arabă - au urmat poziţia Casei de Saud. Ambele organizaţii au emis primele lor declaraţii oficiale de condamnare a folosirii excesive a forţei si au cerut regimului Assad încetarea imediată a violenţelor.

Totuşi, surpriza cea mai mare vine din partea regelui Abdullah: „Ceea ce se întâmplă în Siria nu este acceptabil pentru Arabia Saudită”, a spus regele şi a cerut oprirea „maşinii de ucis”. Un comportament invers celui adoptat în Bahrein. Dar a mers chiar mai departe: a rechemat Ambasadorul de la Damasc, pas imediat replicat de Kuweit şi Bahrein. Deşi nimeni nu vorbeşte public despre necesitatea ca Assad să îl urmeze pe Mubarak, totuşi gesturile saudite spun multe pentru un monarh recunoscut pentru prudenţa sa: ”După cinci luni de stat pe margine, este un semn cert că regele Abdullah pariază pe faptul că zilele lui Assad sunt numărate”, crede John Hannah într-un articol pentru ediţia online a FP.

În căutarea călcâiului lui Ahile

Poziţia saudită ar putea reprezenta un moment de cotitură pe care Washingtonul şi aliaţii europeni ar trebui să îl exploateze. Pentru un plus de sincronizare, o coaliţie de voinţă ar putea fi creată reunind SUA, Turcia, Franţa, Germania, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite. Presiunea externă s-ar putea intensifica dacă europenii (Germania, Franţa şi Italia) ar fi convinşi să-şi suspende importurile de petrol, totalizând apr