Doi martori şi trei avocaţi au absentat la cea de-a zecea înfăţişare desfăşurată astăzi, la Tribunalul Satu Mare, în dosarul „Mită la Vama Halmeu”, fiind amendaţi de judecătorul Mihai Ciorcaş.
Citeşte şi EXCLUSIV DNA: Şpaga de la Halmeu - bani pentru partid
Martorii Mihai Fănăţean şi Cosmin Neş au fost sancţionaţi cu 500 de lei fiecare, iar avocaţii lui Liviu Florian, Florin Feher şi Ion Savu, care nu s-au prezentat şi nici nu au trimis colegi care să-i substituie, au primit câte 2.000 de lei amendă. N-a fost amendat, în schimb, deputatul PDL Ioan Holdiş, care a lipsit de la proces, el motivând că se află în concediu.
Martor fără citaţie
Deşi cauza a fost amânată pentru data de 18 august, în faţa instanţei s-a prezentat de bună voie fostul şef al Autorităţii Naţionale Vamale (ANV), Radu Traian Mărginean. Acesta s-a autosesizat din presă că urmează să fie citat şi a călătorit 850 de kilometri pentru a depune mărturie. Potrivit declaraţiilor avocatului inculpatului Liviu Florian, fost şef al Vămilor ar putea fi unul dintre martorii cheie. Avocatul lui Mărginean spune că nu ştie cum a ajuns clientul său învinuit în acest dosar. „Clientul meu n-are nicio legătură cu aceşti oameni. El nu-i cunoaşte nici pe Liviu Florian, nici pe Nicoleta Dobrescu. Probabil invocarea lui ca martor din partea lui Liviu Florian este o metodă a avocatului acestuia de a-şi construi apărarea. Procurorii n-au probe pentru a-şi susţine afirmaţiile potrivit cărora clientul meu ar fi fost influenţat de acest Liviu Florian de a o numi pe Nicoleta Dobrescu ca şef la Vama Halmeu“, a declarat avocatul Tiberius Bărbăcioru.
Ce s-a întâmplat iniţial?
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, Nicoleta Dobrescu a fost numită şefă la Vama Halmeu în septembrie 2009 de către Radu Traian Mărginean printr-un ordin al ANV. Legătura între cei doi s-ar fi făcut prin o