Exista in Romania, la nivel cotidian, capacitatea de a trece de bascalie si de a genera coagulare sociala in jurul unei idei/actuni care sa fie dusa pana la capat? Cu alte cuvinte, suntem o cultura de neispraviti – in sensul literal? Sau nu?
E o intrebare careia eu ii caut inca raspunsul. Probabil ca nu exista unul singur. Cu siguranta ca trecerea brusca de la o abordare defetista si cu jumatate de masura, la una completa care sa contina idealul ducerii la bun sfarsit a lucrului inceput se va face treptat. Doar o abundenta de exemple de buna practica care sa puna accentul pe intruparea ideii, ne poate scoate din apatia lui “oricum nu se poate, hai sa facem bascalie”. Totusi, de unde vine si cum se perpetueaza aceasta tendinta generala in Romania? Intai cateva observatii:
in discutiile cotidiene multi dintre noi sunt grabiti sa spuna “ideea conteaza” si, eventual, daca altcineva a infaptuit ceva, ne ascundem invidia spunand “eu am avut primul ideea asta”. Dar intrebarea mea este: “si ce daca”? O idée nedusa la bun sfarsit este o samanta pe un teren sterp. Oare fertilitatea actiunii sa fie ingredientul lipsa in Romania?
Proverbe care incapsuleaza intelepciune si care indeamna la actiune sunt trunchiate la jumatate in uzul cotidian, parca pentru a confirma neispravirea: “capul ce se pleaca, sabia nu-l taie” “insa lanturi grele, spatele-ncovoaie” a adaugat poetul. Sau “pestele de la cap se impute” “ dar de la coada se curata” – noi uitand sau lasand la o parte curatatul si preferand evacuarea vinei numai asupra capului.
Raportarea la orice munca/sarcina ca o corvoada de care “trebuie sa scapi” – “am facut si asta, am scapat”. Tocmai din dorinta de escapism capitulam in fata unei munci neduse la capat. Pentru ca “merge si asa”.
Se pare ca, in Romania, oamenii se coaguleaza usor impotriva a ceva si greu sau deloc
