Cinci la sută din cei 3.807 de şomeri înregistraţi la Brăila sunt absolvenţi de studii superioare. Tinerii ajung să regrete că au făcut o facultate şi au ajuns să considere că toţi anii de studii nu le sunt de nici un ajutor.
Nu se pot angaja nici măcar ca vânzători, barmani sau ospătari pentru că nu au experienţă sau pregătire în aceste domenii, lucru cerut de angajatori. "Mă consider dezavantajat de diplomă ,pentru că nu mă angajează nimeni nici măcar ca barman sau ospătar, pentru că zic ei nu am experienţă în domeniu. Îmi rămâne să mă duc la gunoieri, poate acolo m-or vrea", ne-a declarat revoltat Ionuţ Ichim, absolvent de facultate, specialitatea Finanţe - Bănci.
"Am terminat facultatea în urmă cu un an şi până acum am tot sperat să îmi găsesc ceva bun, dar degeaba. Acum am ajuns să îmi caut să lucrez măcar ca vânzătoare, dar nici şa nu găsesc pentru că toţi vor să am experienţă în aşa ceva", a spus Alessia Andreescu.
În acest moment, din cele 124 de posturi vacante disponibile prin Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM), nici un post nu este pentru absolvenţi de învăţământ superior.
Cele mai multe oferte de angajare sunt în domeniul confecţiilor, unde se caută atât muncitori calificaţi, cât şi muncitori necalificaţi.