Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un primar din Italia a interzis vânzarea kebabului. De ce a luat această decizie

Publicat in Gandul, miercuri 10 august 2011 ·

Primarul oraşului italian Citadella, din nordul ţării, a anunţat că, de sâmbăta viitoare, magazinele nu vor mai avea voie să vândă kebab şi sendivşuri, scrie Herald Sun. Motivul: sunt "mirositoare" şi nu sunt produse tradiţionale.

Massimo Botocci, membru al partidului populist Liga Nordului, a declarat că va interzice aceste magazine în partea medievală a Citadellei.

"Asemenea alimente nu sunt potrivite pentru centrul nostru istoric, din cauza modului în care miros, în care se consumă... Dacă o persoană vrea să mănânce un kebab, o poate face acasă sau în altă parte a oraşului. Nu sunt parte din tradiţia noastră", a declarat Botocci.

El a prezentat şi documente privind regulile de sănătate şi igienă, despre care spune că i-ar susţine iniţiativa.

Primarul din Citadella a ajuns pe prima pagină a ziarelor în 2009, când a impus măsuri împotriva cerşetorilor şi a comercianţilor ambulanţi. În plus, el a restricţionat accesul rulotelor în oraş.

O altă propunere controversată a primarului a fost ca adolescenţii sub 16 ani, prinşi consumând alcool, să facă muncă în folosul comunităţii.

Liga Nordului este un partid anti-imigrare, care face parte din coaliţia de guvernământ condusă de Silvio Berlusconi.

Primarul oraşului italian Citadella, din nordul ţării, a anunţat că, de sâmbăta viitoare, magazinele nu vor mai avea voie să vândă kebab şi sendivşuri, scrie Herald Sun. Motivul: sunt "mirositoare" şi nu sunt produse tradiţionale.

Massimo Botocci, membru al partidului populist Liga Nordului, a declarat că va interzice aceste magazine în partea medievală a Citadellei.

"Asemenea alimente nu sunt potrivite pentru centrul nostru istoric, din cauza modului în care miros, în care se consumă... Dacă o persoană vrea să mănânce un kebab, o poate face acasă sau în altă parte a oraşului. Nu sunt parte din tradiţia noastră", a declarat Botocc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul Di’Anno, liderul trupei Iron Maiden, a murit la vârsta de 66 de ani

Libertatea acum 5 ore
Paul Di'Anno, liderul trupei Iron Maiden în primii ani ai formației, a murit la vârsta de 66 de ani, potrivit The Guardian.

Casa Albă reacționează în urma alegerilor din Republica Moldova, acuzând Rusia că a „lucrat energic” pentru subminarea votului

HotNews acum 5 ore
Moscova nu a reuşit să submineze alegerile și referendumul din Republica Moldova, chiar dacă a „lucrat energic” în acest sens, a reacţionat luni un reprezentant al Casei Albe, potrivit agențiilor AFP şi Reuters. Rezultatele alegerilor din Republica

Ridicări auto - 22 octombrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Marca Volkswagen, Model Passat, Culoare vişinie, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită Str. Profesor Bogdan Alex

Deținut ucis de colegul de celulă la Penitenciarul Arad. Cum s-a ajuns la acest deznodământ tragic

Ziare.com acum 9 ore
Un deținut de la Penitenciarul Arad a fost omorât luni după-amiază, 21 octombrie, de colegul de celulă cu care a avut un conflict. Cei doi se aflau într-o zonă cu regim de maximă siguranță. Poliția a deschis un dosar penal pentru omor și se desfășoa

Cursa între Harris şi Trump, mai strânsă ca niciodată cu 15 zile înainte de alegeri

News.ro acum 6 ore
Cu 15 zile înaintea alegerilor prezidenţiale americane, într-o campanie pe un ton zilnic mai virulent, sondajele nu-i departajează pe Kamala Harris şi Donald Trump, care continuau luni să străbată cele mai strategice state, relatează AFP. Vicepreşed

Nicolae Ciucă și NICUȘOR Dan, la o întâlnire de afaceri „informală”: „Alături de Primarul Capitalei. Am discutat despre un cadru fiscal predictibil”

Gandul acum 6 ore
Nicolae Ciucă, candidatul PNL la președinția României, s-a afișat alături de Nicușor Dan, edilul Capitalei, în cadrul unei întâlniri de afaceri, „informale”, în cadrul căreia au discutat, împreună cu alți oameni de afaceri, despre cadrul fiscal din

Carambol pe o stradă din București: 13 mașini parcate au fost lovite după ce o femeie a pierdut controlul volanului / Aceasta a spus că i s-a făcut rău

HotNews acum 6 ore
Treisprezece maşini parcate în zona unei bretele adiacente Şoselei Mihai Bravu din Bucureşti au fost avariate, luni seară, după ce o femeie care conducea un autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, scrie News.ro. Brigada Rutieră spun

Corina Crețu, numită președinte interimar la AMEPIP, super-agenția care va controla companiile de stat – decizie în Monitorul Oficial

HotNews acum 9 ore
Fostul europarlamentar şi comisar european Corina Creţu a fost numită marți președinte interimar la AMEPIP, super-agenția care va controla companiile de stat, printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu și publicată în Monitorul Oficial. Co

Ursula von der Leyen denunță „tacticile hibride” ale Rusiei, în prima sa reacție la rezultatul referendumului din Republica Moldova

HotNews acum 10 ore
Republica Moldova a demonstrat că doreşte un „viitor european”, a declarat luni șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o primă reacţie la rezultatele referendumului desfăşurat duminică şi în care o uşoară majoritate a moldovenilor a vota

Rusia respinge implicarea în alegerile din Moldova şi arată cu degetul spre UE: „Occidentul s-a amestecat deschis în acest proces electoral”

Adevarul acum 7 ore
Ministerul rus de Externe a respins, luni, toate acuzaţiile privind implicarea Rusiei în alegerile de duminică din Republica Moldova, acuzând, la rândul său, politicienii din statele membre UE că au făcut „propagandă deschisă” pentru influenţarea al

Vremea

București
acum

mar.

7°/18°
mie.

10°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

4°/19°
mie.

7°/18°
joi

7°/15°
vin.

7°/15°
Constanta
acum

mar.

4°/16°
mie.

12°/18°
joi

12°/17°
vin.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/16°
vin.

8°/17°
Timisoara
acum

mar.

6°/20°
mie.

9°/20°
joi

10°/19°
vin.

10°/19°