Frumoasa brunetă este gravidă în patru luni şi este în culmea fericirii. De asemenea, Natalia mărturiseşte că nu a vrut până acum să afle sexul copilului şi că nu s-a gândit la un nume.
"Sunt însărcinată şi sunt foarte fericită. Nu este o sarcină programată, a fost cu voia Celui de Sus. Sunt în patru luni şi un pic. Mai aştept până la cinci luni să aflu sexul, ca să fiu sigură. La început îmi doream foarte, foarte mult fetiţă, după o perioadă am început să mă gândesc cum ar fi să am un băieţel şi mi-a plăcut. Nu m-am gândit la un nume. Cu siguranţă va fi un nume cu personalitate. Important este să fie sănătos", ne-a declarat Natalia Barbu.
A fost cerută de nevastă la Paris
"Cererea în căsătorie a fost un moment spontan, romantic, în centrul Parisului. Nu am plâns, am fost foarte impresionată, pentru că nu mă aşteptam. Inelul mi l-a dat atunci, a fost un moment foarte frumos, aşa cum mi-l imaginam eu de când eram copil. M-a cucerit prin inteligenţă şi are un dar extraordinar de a merge mai repede ca toată lumea, este cu zece paşi înaintea tuturor. Este foarte avansat în toate domeniile. Mă iubeşte, asta este cel mai important. Cel mai frumos cadou este ministudioul meu de acasă unde pot să cânt la vioară, unde mă desfăşor în voie", a povestit emoţionată Natalia.
A filmat un nou videoclip în care apare Raluca Potecaru
Chiar dacă este însărcinată în patru luni, Natalia Barbu a filmat un nou videoclip pentru piesa "Do that thing". Unul dintre personajele din clip este nimeni alta decât Raluca Potecaru, frumoasa asistentă Cancan TV.
"Astăzi (n.r. - 9 august) filmez videoclipul pentru noua mea piesă «Do that thing». E o piesă care poate să meargă tot anul. Pregătirea videoclipului a durat aproximativ o săptămână. Cred că o să iasă foarte bun videoclipul", a precizat bruneta.