Proprietarii magazinelor, dar şi locatarii afectaţi de revoltele de stradă din Londra şi din restul ţării au început să dea telefoane să afle cine îi va despăgubi. Conform legii, poliţia trebuie să bage mâna în buzunar pentru a acoperi daunele estimate la aproximativ 114 milioane de euro, notează Daily Mail.
Poliţia Metropolitană este obligată să plătească, potrivit unei legi din anul 1886, cunoscută ca Actul Revoltelor, care prevede că "poliţia locală trebuie să compenseze victimele unor eventuale revolte tumultoase".
"Poliţia Metropolitană nu deţine fonduri pentru a acoperi astfel de daune, însă există anumite rezerve financiare menite să acopere cheltuieli neaşteptate. Nu aveam de unde să prezicem daune de o aşa amploare", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. Autorităţile dispun de aproximativ 80 de milioane de euro, iar daunele sunt estimate la peste 114 milioane de euro.
"Este prea curând ca să putem estima corect costurile, mai ales daunele ce s-au adus afacerilor care au fost închise. Firmele de asigurări se aşteaptă la cifre mari, bine peste 114 milioane de euro", a explicat Nick Starling, directorul general în Asociaţia Britanică de Asigurări.
"Implicaţiile Actului Revoltelor au reprezentat o problemă pentru autorităţi de câţiva ani buni. Ce este important este ca daunele să fie reparate prompt şi comunităţile să fie puse înapoi pe picioare", a comentat Rob Garnham, director al Asociaţiei Autorităţiilor de Poliţie.
Proprietarii magazinelor, dar şi locatarii afectaţi de revoltele de stradă din Londra şi din restul ţării au început să dea telefoane să afle cine îi va despăgubi. Conform legii, poliţia trebuie să bage mâna în buzunar pentru a acoperi daunele estimate la aproximativ 114 milioane de euro, notează Daily Mail.
Poliţia Metropolitană este obligată să plătească, potrivit unei legi din anul 18