Coincidenţă sau premeditare? Tamaş şi Mutu poartă aceleaşi tricouri ca fanii “naţionalei”
Mutu şi Tamaş au fugit din cantonament şi s-au îmbătat - iată un fapt cu nimic mai spectaculos decît buletinul despre cotele apelor Dunării. Spectaculos e că Federaţia a cerut şi a primit 30.000 de euro, plus TVA, pentru drepturile TV asupra partidei din San Marino. Spectaculos este că aceşti bani au fost plătiţi (nu de către postul public, asta mai lipsea!). Spectaculos e că aproximativ o mie de oameni au plătit 200 de RON, taxa anuală de înscriere în fan clubul “tricolor”. Cu speranţa urgentă că vor prinde bilete cu reducere la meciul cu Argentina. Jean Vlădoiu, şeful fanclubului, le-a promis înscrişilor “un card de fidelitate şi alte obiecte”: tricouri, cărţi, mingi.
“Nu mă vezi în tricoul «naţionalei»? De ce mă întrebi aşa ceva?”, a răspuns Tamaş, chestionat dacă a fost sau nu scos din lot. Pentru jucătorul lui West Bromwich, tricoul “naţionalei” reprezintă dovada că aparţine de echipă, de tot ceea ce înseamnă ea, de spiritul ei, de istoria ei, de suporterii ei.
Poate lui Tamaş nu i-a dat prin cap că poartă, ca să vezi coincidenţă!, acelaşi tricou cu fanii “naţionalei”. Poate lui Tamaş nu i-a dat prin cap că tricoul ăla, care pentru el reprezintă doar o scuză beton şi un deghizament ideal, înseamnă altceva pentru alţii, destul de mulţi. E ca şi cum ţi-ai pune uniformă de soldat, doar ca să mergi gratis cu trenul.
Şi mai puţin probabil că lui Tamaş şi lui Mutu le-a dat prin cap că şi puştii chemaţi la lot au primit, în virtutea inerţiei, tricouri la fel cu ale lor. Nu că tricoul României ar simboliza cine ştie ce tradiţie triumfătoare, titluri mondiale, glorii europene etc. Dar are o istorie, o memorie de “obiect”, numerele de pe spate au amintiri. Nu poţi să-l tragi peste cap doar pentru că-ţi vine bine şi te face să pari treaz.
Pe de o parte,
