Sophia şi-a sărbătorit ziua de naştere în Sardinia, alături de rude şi prieteni. Planurile ei erau cu totul altele, dar i-a plăcut atât de mult încât a decis să-şi prelungească şederea.
"Am plecat pentru trei zile si am stat trei saptamani, ma simteam acolo ca acasa, am intalnit oameni calzi, primitori, veseli, care lasasera acasa criza si apasarile zilnice, care se bucurau de fiecare apus de soare, de fiecare pahar de vin baut pe o terasa, de o cina delicioasa, de un zambet.
A fost o cura benefica sufletului meu, sa nu mai vad in jur apasare, sa ma rup de tot si de toate. Cred ca a fost una dintre cele mai frumoase aniversari din viata mea, mai ales ca parintii mi-au facut o surpriza minunata, au adus-o acolo in ziua aniversarii pe prietena mea din copilarie", a declarat Sophia pentru Agenţia de presă mondenă.
"Am locuit pe o colina, era o combinatie de padure si mare, absolut fermecatoare, un pesaj care iti taia rasuflarea, noaptea auzeam porcii mistreti care bantuiau in voie, din fericire ziua nu prea ieseau la plimbare", a completat ea.
Sophia ar vrea să se mute definitiv pe acele meleaguri, care îi plac foarte mult.
"M-as putea muta acolo, chiar ma gandesc la asta", a explicat cântăreaţa.
Sophia şi-a sărbătorit ziua de naştere în Sardinia, alături de rude şi prieteni. Planurile ei erau cu totul altele, dar i-a plăcut atât de mult încât a decis să-şi prelungească şederea.
"Am plecat pentru trei zile si am stat trei saptamani, ma simteam acolo ca acasa, am intalnit oameni calzi, primitori, veseli, care lasasera acasa criza si apasarile zilnice, care se bucurau de fiecare apus de soare, de fiecare pahar de vin baut pe o terasa, de o cina delicioasa, de un zambet.
A fost o cura benefica sufletului meu, sa nu mai vad in jur apasare, sa ma rup de tot si de toate. Cred ca a fost una dintre cele mai frumoase a