Şi angajaţii muzeului Ţării Făgăraşului s-au pregătit pentru zilele de sărbătoare din această lună. Aceştia au deschis o expoziţie inedită pentru toţi cei care vizitează cetatea cu ocazia festivalului medieval sau a zilelor oraşului. Este vorba de vestigii arheologice din Cetatea Făgăraşului.
Reprezentanţii muzeului au pregătit o expoziţie pentru mulţimea de turişti şi localnici care le vor trece pragul în perioada următoare. Astfel, fel de fel de arme descoperite în cetate vor face deliciul vizitatorilor. „Prezentăm în cele câteva vitrine pe care le avem în această expoziţie arme, începând cu armele albe şi aici mă refer la săbii, spade, vârfuri de săgeţi de suliţi, apoi echipament militar, cămăşi de zale, coif, arme de atac de apărare. De asemenea trecerea la armele de foc începând cu secolul al XV-lea . Se mai pot vedea ghiulele care s-au folosit la asediul sau la apărarea Cetăţii, arme de foc începând cu armele cu cremene, apoi cele cu capse, diverse tipuri de pistoale, revolvere şi alte tipuri de arme care s-au folosit în aparărarea cetăţii“ ne-a spus Gheorghe Dragotă, directorul Muzeului Ţării Făgăraşului.
Expoziţia va rămâne deschisă până în luna octombrie.
(Mihaela BĂRGĂOANU)
Şi angajaţii muzeului Ţării Făgăraşului s-au pregătit pentru zilele de sărbătoare din această lună. Aceştia au deschis o expoziţie inedită pentru toţi cei care vizitează cetatea cu ocazia festivalului medieval sau a zilelor oraşului. Este vorba de vestigii arheologice din Cetatea Făgăraşului.
Reprezentanţii muzeului au pregătit o expoziţie pentru mulţimea de turişti şi localnici care le vor trece pragul în perioada următoare. Astfel, fel de fel de arme descoperite în cetate vor face deliciul vizitatorilor. „Prezentăm în cele câteva vitrine pe care le avem în această expoziţie arme, începând cu armele albe şi aici mă refer la săbii, spade, vârfuri de săgeţi d