Zeci de mii de disponibilizări, contracte care pot fi oricând întrerupte unilateral de către angajator, sclavagism și segregare între salariații permanenți și cei temporari. La trei luni de la intrarea în vigoare a noului cod al muncii, s-a dovedit că cea mai mare parte a temerilor legate de noua lege au fost nejustificate.
Principala îngrijorare a opozanților legii a reprezentat-o mult-dezbătută flexibilizare a pieței muncii, în speță, reglementarea și răspândirea contractelor de muncă pe perioadă determinată. Acestea reprezintă, în opinia lui Liviu Voinea (directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată și partener într-un program al Blocului Național Sindical), „întoarcerea la situaţia existentă înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, caracterizată de „proletarizarea“, în sensul de marginalizare, a pieţei muncii.
Din ce în ce mai mulţi angajaţi se vor simţi abandonaţi sau neprotejaţi, fără posibilitatea de a-și planifica viitorul, trăind în incertitudine si la limita subzistenţei sau sub aceasta. Angajatorii vor avea controlul, în detrimentul drepturilor și siguranţei angajaţilor, iar inegalităţile sociale vor crește accelerat între angajaţii stabili și cei aflaţi într-o formă precară de angajare“.
În plus, în opinia lui Voinea, „o consecinţă neintenţionată, dar foarte probabilă, a flexibilizării pieţei muncii este scăderea veniturilor bugetare, atât prin diminuarea cererii, cât și pentru că unele locuri de muncă permanente vor fi înlocuite de locuri de muncă temporară, cu salarii mai mici“. Cum stau lucrurile, trei luni mai târziu?
33% din cele circa 750.000 de contracte înregistrate au fost încheiate, într-adevăr, pe perioadă determinată. Ponderea poate părea mare. În realitate însă, raportat la situația pieței muncii dinainte de intrarea în vigoare a noului cod, lucrurile nu stau chiar așa. Potrivit datelor raportate de Ag