Lucia Cuzmanovici a stat luni întregi fără curent, dar nu vrea să se mute. La câţiva kilometri de Lugoj, ceea ce a fost până în urmă cu câţiva ani o gară importantă a devenit o haltă locuită de o femeie.
Lucia Cuzmanovici, în vârstă de 61 de ani, este femeia care are o gară doar pentru ea. Locul a fost uitat de aproape toată lumea, de la cei de la CFR, până la hoţii care îl ocolesc, pentru că nu mai au nimic de valoare de luat din el. În urmă cu doi ani i-a murit soţul, iar de atunci a rămas singură în Gara devenită Halta Balinţ. Ştie pe de rost toate trenurile care trec prin ea, iar navetiştii i-au devenit oaspeţi. „Şapte trenuri personale trec pe zi: dimineaţa la 4, la 6, 8, 14, 16, 18 şi seara la 20”, a spus Lucia Cuzmanovici.
Înainte de 1989, gara din Balinţ era una dintre cele mai importante din judeţ. „Era o gară cu trei linii. De aici încărcau localnicii marfa – legumele şi cerealele pe care le cultivau. Prin 2004-2005 a devenit haltă. Acum mai e o singură linie, în care mai opresc doar trenurile personale”, a povestit Lucia Cuzmanovici.
Chiria, 100 de lei
Femeia s-a mutat în gara din Balinţ în urmă cu 16 ani, împreună cu soţul ei, când încă era angajată la CFR. Iniţial a lucrat la gara din Criciova iar apoi, când i s-a desfiinţat postul, a trecut la gara din Balinţ, unde a vândut bilete călătorilor, vreme de câţiva ani. „Până prin 2005. Atunci am fost disponibilizată. Am avut noroc şi m-am putut pensiona. Cât am lucrat la CFR, nu am plătit chirie. Acum dau 100 de lei pe lună pe fosta locuinţă a impiegatului. Am două camere şi o bucătărie”, a continuat femeia.
La parter, s-a ales praful de ceea ce au fost odată casieria, sala de aşteptare şi biroul impiegatului. Pe Lucia Cuzmanovici o deranjează mizeria şi faptul că nimeni nu mai pare preocupat de loc, însă nu poate face nimic, pentru că are închiriat doar spaţiul de l