(Apărut în Dilema, nr. 539, 1-7 aug. 2003, la tema "Ce (mai) mîncăm")

În marea sa lucrare despre coloniile europene, Istoria filozofică şi politică a celor două Indii (1770), abatele Raynal menţionează o vizită pe care a făcut-o într-o grădină botanică din Paris, ocazie cu care a găsit o plantă nouă şi curioasă, adusă din Asia. Ea era cultivată de un medic de la curtea Regelui, cu speranţa că se va aclimatiza şi că astfel îşi va pune virtuţile medicinale la dispoziţia europenilor.

Rubarba - aceasta era planta ale cărei prime exemplare cultivate în Europa le văzuse Raynal - a devenit acum un articol disponibil pe rafturile supermagazinelor şi un ingredient al deserturilor noastre. Destinul său este destinul a nenumărate produse ale teritoriilor de peste mări, care au început prin a fi rarităţi sau remedii şi au sfîrşit prin a deveni bunuri de consum. E uimitor pînă la ce punct dieta omului contemporan e compusă din asemenea importuri. Gusturile noastre s-au format, istoric vorbind, în colonii. Noi moştenim apucăturile gastronomice ale marinarilor şi călătorilor, care ni s-au transmis adesea cu ajutorul medicinii speculative a secolelor trecute. De la începuturile sale, bucătăria modernă a fost o colecţie de curiozităţi. Primele sale localuri publice au fost cele dedicate consumului acestor produse exotice. În secolul al XVII-lea apar, mai întîi în Anglia, cafenelele, care vor deveni curînd un forum pentru dezbateri politice şi religioase. În secolul al XVIII-lea, ciocolata începe să devină o băutură accesibilă şi apar primele restaurante, de data aceasta în Franţa. Obişnuiţi ca în magazinele noastre să se găsească o diversitate de alimente ce l-ar uimi şi pe un gurmand din Roma imperială, nu este facil să percepem cît de monotonă era înainte dieta majorităţii. Doar cîteva produse - grîu, vin, peşte uscat, ulei - făceau obiectul unui comerţ notabil. @N_