În timp ce filma Cheile Tătarului, din munţii Gutâi, un ecologist din Baia Mare a descoperit un sfinx.
Duminica trecută, Tudorel Ilie, preşedintele asociaţiei ecologiste Millennium, a pornit într-o drumeţie în zona barajului Runcu-Firiza, aflat în construcţie. Când barajul va fi gata, apele vor acoperi Cheile Tătarului, iar el vrea până atunci să-l filmeze piatră cu piatră, să posteze imaginile pe YouTube şi să li le lase oamenilor amintire.
"Barajul va fi cel mai mare de pe râurile interioare din ţară şi va acoperi ceea ce se vede astăzi. Am mers de data asta prin albia râului şi am filmat cu mare atenţie. Mi-a ajuns obiectivul pe sfinx şi am rămas uimit. Din albia râului se vede foarte clar că este vorba de un sfinx", a povestit Tudorel Ilie pentru gândul. Sfinxul este din andezit, o rocă dură, de origine vulcanică, extrem de greu de erodat. "Cheile Tătarului sunt singurele de andezit din România şi printre puţinele din lume. Andezitul este o rocă extrem de dură, vă daţi seama de cât timp a avut nevoie apa să-l erodeze", spune ecologistul.
Spre deosebire de Sfinxul aflat pe platoul munţilor Bucegi, care măsoară 8 metri înălţime şi 12 lăţime, sfinxul din Maramureş nu va putea fi văzut de turişti prea multă vreme. Odată cu finalizarea lucrărilor la baraj, acesta va fi acoperit de ape.
În timp ce filma Cheile Tătarului, din munţii Gutâi, un ecologist din Baia Mare a descoperit un sfinx.
Duminica trecută, Tudorel Ilie, preşedintele asociaţiei ecologiste Millennium, a pornit într-o drumeţie în zona barajului Runcu-Firiza, aflat în construcţie. Când barajul va fi gata, apele vor acoperi Cheile Tătarului, iar el vrea până atunci să-l filmeze piatră cu piatră, să posteze imaginile pe YouTube şi să li le lase oamenilor amintire.
"Barajul va fi cel mai mare de pe râurile interioare din ţară şi va acoperi