Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mănăstirea Hodoș-Bodrog, o oază de liniște, unde minunile nu pot fi explicate decât prin credință

Publicat in Adevarul, miercuri 10 august 2011 ·

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, peretele care nu poate fi tencuit și inima de piatră în care se aud bătăile inimii unui preot înmormântat în zidul bisericii, aduc la Bodrog pelerini din toată țara, care pentru a ajunge la mănăstire străbat "Drumul Crucii". Se spune că mănăstirea de la Hodoș-Bodrog este un loc plin de har, unde cei apăsați de necazuri își găsesc un loc de liniște și rugaciune, un loc în care problemele par să își găsească răspunsurile.

Cel mai vechi locaș de cult din ansamblul mănăstirilor românești, la Bodrog, preoții au aflat abia acum data când a fost pictată mănăstirea pentru prima oară. Înăuntru, biserica zugravită până în tavan are o răcoare specifică care dă frisoane. În partea stângă, aproape de altar, stă la loc de cinste Icoana Maicii Domnului cu pruncul Iisus în brațe, icoana descoperită de un taur, a cărui coarne se regăsesc și ele în interiorul bisericii. Credincioșii care spun o rugăciune din inimă sunt convinși că icoana îi va ajuta să treacă peste orice necaz.

Bătăi de piatră

Inima zidită în peretele bisericii a devenit un adevărat loc de pelerinaj.credincioșii aprind o lumânare și își lipesc urechea de zid, în speranța că vor auzi bătăile inimii pe care călugării le aud aproape de fiecare dată. Legenda spune că acolo a fost înmormântat un preot pe care mama sa l-a blestemat. Tocmai de aceea, preotul nu își găsește nici astăzi liniștea iar inima sa nu a contenit să bată.

Citește mai multe despre acest subiect în ediția de dimineața a Adevărului de Banat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Accident rutier grav pe A1!

Ziua Constanta acum 16 minute
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, s-a produs azi, 15 mai, în localitatea Nădlac , pe A1 ( sens de circulație Nădlac -Arad) Potrivit informațiilor puse la dispoziție de IGSU, la fața locului au fost mobilizate 10 ambulan

Derapaj grav al lui George Simion la adresa lui Nicușor Dan: „E autist, săracu’!”

HotNews acum 27 minute
Prezent la Bruxelles, George Simion a intrat într-o dispută cu un reporter de la ProTV, postă căruia i-a imputat că l-ar susține pe Nicușor Dan, despre care a spus că „e autist”, informează Știrile ProTv. Rugat să detalieze întâlnirile avute la Brux

George Simion, în turneu european: discuții cu lideri europeni și cu românii stabiliți în Belgia

Adevarul acum o ora
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a pornit într-un turneu european. El a fost în Polonia, Italia, Belgia și urmează să ajungă în Franța.

Cristina Deleanu a murit. Actrița de teatru și film avea 84 de ani

HotNews acum 7 ore
Actrița Cristina Deleanu, soţia actorului Eugen Cristea, a murit la vârsta de 84 de ani. Anunțul a fost făcut joi dimineață de realizatoarea de televiziune Marina Almăşan, pe pagina sa de Facebook. „Cel mai vechi şi fidel colaborator al meu de la TV

Știri Constanța Persoană înecată în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în Medgidia

Ziua Constanta acum 3 ore
O persoană s-a înecat, astăzi, 15 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona fabricii de amidon din Medgidia, județul Constanța Potrivit SAJ Constanța, la fața locului intervine Saj B2 Acțiunea este în dinamică. Citește și: Tragedie în

Rețea europeană de contrabandă cu bijuterii / ANAF: O firmă din Neamț a prejudiciat statul cu 72 de milioane de lei

HotNews acum 6 ore
Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au descoperit implicarea unei firme din județul Neamț, specializată în comerțul cu bijuterii, într-un lanț de tranzacții fictive alături de alte trei entități din Italia,

Giorgia Meloni, sfaturi pentru soţia lui George Simion: Trebuie să îl susţineţi

Mediafax acum o ora
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale i-a făcut cunoştinţă premierului Italiei cu Ilinca, la Roma, potrivit gandul.ro. Giorgia Meloni s-a arătat încântată de această întâlnire. Mai mult, premierul Italiei a făcut şi o glumă la final. „Trebuie să

Sondaj IRSOP pentru alegeri prezidențiale 2025, turul doi. Diferență de doar patru procente între Nicușor Dan și George Simion

Libertatea acum 5 ore
Un sondaj IRSOP realizat în perioada 10-13 mai 2025 arată o cursă strânsă pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Călin Georgescu: „Justiția nu mai trebuie să fie la ORDIN”

Gandul acum 5 ore
Într-o emisiune transmisă live de Gândul, Călin Georgescu a vorbit despre starea justiției din România și rolul magistraților în viitorul apropiat. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Întrebat direct de Marius Tucă despre cum vede i

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de un preşedinte mincinos. George Simion i-a minţit pe români, spunând că în iunie se vor suspenda fondurile europene, la fel cum i-a minţit când le-a promis case cu 35.000 de euro

G4Media acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a transmis joi, că România nu are nevoie de un preşedinte mincinos şi că George Simion i-a minţit pe români, spunând că în iunie se vor suspenda fondurile europene pentru România, la fel cum i-a minţit când le-a

Vremea

București
acum

24°
joi

8°/24°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/11°
dum.

7°/21°
Iasi
acum

22°
joi

10°/22°
vin.

7°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Constanta
acum

21°
joi

10°/21°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

9°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

7°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/15°
Timisoara
acum

23°
joi

6°/23°
vin.

2°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

7°/19°