Lucrările de asfaltare ale străzii principale din Dezmir vor fi gata în câteva săptămâni. Banii pentru această lucrare, 800 000 de euro, sunt o parte din cele 2,5 milioane de euro obţinuţi de Primăria Apahida printr-un proiect european derulat prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin Măsura 322. Primarul comunei Apahida, Ionel Fărcaş, este mulţumit, pe de o parte, de ceea ce a reuşit să facă în Dezmir, dar, pe de altă parte, este nemulţumit că deocamdată nu există bani pentru a rezolva problema canalizării în această localitate, din cauza ritmului lent cu care se derulează proiectele depuse. Printre aceste proiecte depuse se află şi unul care vizează asfaltarea celorlalte străzi din Dezmir, care, deocamdată, sunt doar pietruite. Ionel Fărcaş crede că Dezmirul a înviat şi spune că vor fi şi investiţii pentru locuinţe finalizate şi încă nevalorificate. Primarul vede populaţia localităţii în creştere şi speră ca, odată cu darea în folosinţă a întregii străzi asfaltate, autobuzul să circule în condiţii normale.
Pe de altă parte, locuitorii din Dezmir sunt mulţumiţi că au asfalt pe strada principală, că „nu mai înghiţim praf, că ne-am săturat de praf atâţia ani”. Unul dintre localnici, Gheorghe Jojan, spune că îi place cum arată drumul asfaltat, dar aşteaptă să vadă cum va curge apa prin rigolele la care încă se lucrează. Şi în Apahida există locuitori care nu sunt mulţumiţi de rigolele din pământ, dar primarul Ionel Fărcaş a explicat că proiectele europene trebuie urmate strict, conform documentaţiilor depuse şi aprobate. Acestea prevăd că drumul trebuie să aibă o lăţime de 5,50 metri şi că la o înclinaţie de minimum 15 grade, rigolele se execută din beton, iar în celelalte situaţii, din pământ.
Dezmir este o localitate preluată în cadrul comunei Apahida în 1968, până atunci fiind o comună separată, care nu avea apă, nu avea un iluminat