Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Protest inedit: patru agenţi de poliţie se leagă cu lanţuri în fiecare zi în faţa Ministerului de Interne

Publicat in Adevarul, miercuri 10 august 2011 · ·

De luni, mai mulţi agenţi de poliţie din Bucureşti, lideri ai Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, protestează la ora 7.00, în Piaţa Revoluţiei, în faţa Ministerului Administraţiei şi Internelor, nemulţumiţi de măsurile luate în ultima vreme. Opt agenţi de poliţie s-au legat în această dimineaţă cu lanţuri în faţa Ministerului de Interne.

UPDATE: Iulian Surugiu: „O să protestăm până când se va mişca ceva!”

Este a treia zi de proteste în faţa clădirii MAI, iar manifestările vor continua până pe 19 august, dacă poliţiştii nu vor obţine rezolvarea problemelor.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), Iulian Surugiu spune că protestul se va încheia atunci când ministrul Traian Igaş va rezolva măcar una dintre problemele ridicate în protocol.

„Îi vom da un pix”

„Vom protesta în fiecare zi, până la 19 august. Dacă în aceste două săptămâni nu se va rezolva nimic, vom merge după domnul ministru. Probabil va pleca în delegaţie. Noi vom merge să vedem unde se duce. Nu cerem ceva ce nu poate să realizeze. Ştim că stă în pixul domnului ministru să semneze modificările unor ordine. Dacă nu are pix, îi vom face noiu unul cadou, la următoarea întâlnire”, a declarat, pentru „Adevărul“, Iulian Surugiu.

Agenţii se aflau în Piaţa Revoluţiei şi astăzi-dimineaţă, pe ploaie. FOTO: www.infoinsider.ro

Cea mai stringentă problemă, conform preşedintelui SNAP, ar fi modificarea Ordinului 400 MAI. „În baza acestui document, din 2004 sunt cercetaţi mii de poliţişti deşi nu ar trebui, pentru că erau în afara orelor de program atunci când ar fi comis presupusele abateri. Din piaţă nu plecăm până nu va începe să mişte ceva”, a mai spus Surugiu. Poliţiştii mai cer şi decontarea cheltuielilor de transport şi implicit, modificarea Ordinului MAI 136 din 2004 care prevede normele după care se fac aceste decontări. „Am f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 9 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 7 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 8 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 10 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 8 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 14 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 7 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°