Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dominique Strauss-Kahn, nevoit să demisioneze pentru că a spus că SUA va porni tiparniţa de bani?

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 august 2011 ·

Ovidiu Maican, profesor la Academia de Studii Economice, a spus, în emisiunea„Dezbaterile Rl", moderată de Sabina Fati, că, deşi erau zvonuri potrivit cărora FED, sistemul bancar central al SUA, ar fi trebuit să ia decizia tipăririi de bani în Statele Unite, o astfel de hotărâre este greu de luat şi a dat exemplu în acest sens şi cazul fostului şef al FMI, Dominique Strauss-Kahn. În opinia lui Maican ar exista o legătură între faptul că DSK a declarat că SUA s-ar pregăti să tipărească dolari şi scandalul care a izbucnit câteva luni mai târziu, în urma căruia a fost obligat să demisioneze.

„E uşor de spus „pornim tiparniţa de bani". Dar probabil se hotărăsc mai greu. Nu ştim ce vor face Statele Unite. Trebuie să ne gândim, dacă tot suntem în teoria conspiraţiei, că se pare că unul din motivele faptelor antisociale ale lui Straus-Kahn a fost faptul că a declarat public că Statele Unite vor să pornească tiparniţa de bani. Şi după, i s-a întâmplat ce i s-a întâmplat. E o părere personală dar nu cred că e o coincidenţă", a argumentat profesorul Maican.

Ovidiu Maican a mai explicat că cea mai avantajată ţară dacă Statele Unite şi-ar pierde rolul de lider economic al lumii este China. Cu toate acestea, spune profesorul Maican, este foarte puţin probabil ca Statele Unite să decadă fiindcă au sectoare care încă funcţionează bine şi în plus, economia chineză nu ar putea conduce lumea pentru că „nu este una de piaţă. Nu poţi să ai economie de piaţă într-un sistem cu un partid unic".

Principalii indicatori macroeconomici confirmă existenţa „miracolul chinez", însă profesorul Maican spune că sunt şi alte probleme, de pildă "datoriile tuturor municipalităţilor din China faţă de Guvernul central însumează 1,65 trilioane de dolari.Toate trăiesc pe datorie". În plus, a mai explicat Ovidiu Maican, „miracolul chinez este numai în mediul urban, în câteva oraşe de coa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°