Pieţele s-au prăbuşit din nou, pe fondul temerilor că decizia băncii centrale a SUA e insuficientă şi că Franţa ar putea fi retrogradată. Politicienii europeni şi americani care se pregătesc de alegeri importante, anul viitor, sunt acuzaţi că nu au înţeles criza.
Ieri după-amiază, bursele europene şi cea americană s-au prăbuşit din nou, după o zi de creştere. Indicele francez (CAC) a pierdut aproape 5%, cel german (DAX) - 6%, cel londonez - 4%.
Cauzele au fost două, de data aceasta. Prima - deschiderea bursei de la New York pe minus (3%), aceasta nereuşind să susţină de la o zi la alta uşoara creştere produsă de intervenţia băncii centrale americane (FED). Cea mai mare problemă a apărut pe piaţa financiară franceză, unde valorile bancare au fost „masacrate", scrie „Le Monde".
Preşedintele Nicolas Sarkozy asigură că ratingul Franţei nu va scădea Foto: Reuters
Acţiunile băncii Société Générale au pierdut 18,1% (n.r. - ieri, la închiderea ediţiei), cele ale Crédit Agricole - 16,24% şi cele ale BNP Paribas - 12,91%. Cele trei bănci franceze deţin o mare parte (350 de miliarde de dolari) din datoria italiană. În plus, potrivit presei franceze, circulă insistent zvonul că Franţa va fi şi ea retrogradată, în ciuda asigurărilor acestora că menţin, pentru moment, calificativul AAA.
Ce spera FED
Banca centrală americană speră că prin plafonarea dobânzii de referinţă la valori între 0- 0,25% va menţine costurile împrumuturilor la un nivel scăzut şi că va încuraja investitorii să cumpere acţiuni, stabilizând astfel pieţele. Investitorii nu şi-au ascuns însă nemulţumirea că FED nu a intervenit în forţă pe pieţe, prin cumpărare masivă de obligaţiuni. Şeful FED, Ben Bernake, a mai scăzut dobânda de referinţă chiar înainte de falimentul Lehman Brothers, în septembrie 2008. „FED a luat cea mai slabă dintre măsurile posi