Cele mai scumpe apartamente noi se află în Bucureşti, urmate de cele din Braşov, Cluj Napoca -pe locul trei, Iaşi -locul patru şi Arad -locul cinci. Ca tendinţă, se remarcă reducerea diferenţei între primele cinci locuri, o uşoară aplatizare a preţurilor: dacă în vara anului trecut, apartamentele noi din Bucureşti erau în medie cu 30% mai scumpe decât în Braşov, astăzi sunt doar cu o cincime.
Preţul mediu al unui apartament nou din Bucureşti este de 1.295 euro/mp, conform indicelui companiei de evaluare imobiliară Darian, pe semestrul doi din 2011. Conform analizei evoluţiei din ultimele 12 luni, acesta a scăzut cu 15,9% (de la 1.500 euro/mp, îniunie 2010).
În mod paradoxal, în Braşov, oraşul aflat pe locul doi în topul evaluărilor companiei Darian, preţurile apartamentelor noi au crescut, în primele şase luni din 2011, cu 7,9%, recuperând după o scădere de 3,2% în semestrul doi din 2010. Astfel, dacă la începutul acestui an o locuinţă nouă se evalua în medie la 965 euro/mp, acum aceasta este evaluată la 1.042 euro/mp.
„În Braşov se poate constata că preţul apartamentelor noi este mult superior celor vechi. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că numărul ansamblurilor rezidenţiale noi finalizate nu este unul foarte ridicat. Un alt argument al acestor preţuri ridicate îl constituie faptul că majoritatea proiectelor rezidenţiale noi sunt situate în interiorul oraşului, în zone rezidenţiale preferate, ce pot fi folosite atât ca şi apartamente de vacanţă cât şi ca locuinţe permanente. De asemenea, Braşovul este înconjurat de munţi, nu există foarte multe terenuri disponibile pentru dezvoltare", declară Cătălin Novac, expert evaluator în cadrul companiei Darian.
Preţul mediu la apartamentele vechi din Braşov este de 887 euro/mp.
Alte oraşe în care au avut loc creşteri uşoare de preţ sunt Oradea (3,8%), Arad (3,4%) şi Timişoara (3,