Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii s-au întors în purgatoriu

Publicat in Curierul, miercuri 10 august 2011 ·

Preţurile acţiunilor de la Bursa de Valori Bucureşti au atins ieri la miezul zilei minime ale ultimilor doi ani

La un moment dat, pe unii emitenţi nu erau afişate ordine de cumpărare

Iulian Panait (KTD Invest): A fost panică în piaţă

Picajul de 643 de puncte din prima zi de tranzacţionare a acestei săptămâni al indicelui Dow Jones Average Industrial, unul dintre cele mai drastice din istoria Bursei americane, s-a resimţit ieri din plin la Bursa de Valori Bucureşti, unde la miezul zilei cea mai mare parte dintre acţiuni sufereau scăderi de 10-15% faţă de şedinţa precedentă. A fost un moment în care indicii principali au atins un nou minim al ultimilor doi ani, amplitudinea declinului amintindu-le investitorilor de perioada de apogeu a crizei bursiere.

Vânzările agresive din primele două ore de tranzacţionare au fost în măsură să descurajeze cererea, pe emitenţi cu lichiditate bună precum SIF Oltenia (SIF5), SIF Banat Crişana (SIF1) şi SSIF Broker Cluj (BRK) lipsind în jurul prânzului ordinele de cumpărare în aşteptare. "A fost panică în piaţă", a declarat pentru Curierul Naţional Iulian Panait, preşedinte la KTD Invest, subliniind faptul că aceasta a fost catalizată de scăderile din pieţele majore.

Către a doua parte a zilei, în contextul revenirii indicilor europeni la prefigurarea unui debut "verde" la New York Stock Exchange, şi cotaţiile de la BVB au ricoşat violent din zona minimelor. Astfel, la final, indicele compozit BET-C consemna un recul de 3,37%, în timp ce indicele financiar BET-FI pierduse 4,93%, până la nivelul de 17.508,60 puncte.

Analistul financiar Radu Ciofu spune că profilul speculativ al celei mai mari părţi a jucătorilor de la BVB a favorizat picajele de la miezul zilei, când indicii locali înregistrau scăderi aproape duble faţă de ceilalţi indici europeni. Ciofu spune că vânzările din aceste zile semnaliz

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 50 minute
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum o ora
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum 22 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 5 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum o ora
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 2 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°