Editorialistul Bret Stephens, de la Wall Street Journal, se întreabă cât de deştept este în realitate preşedintele american Barack Obama, ţinând cont de modul în care se comportă în contextul crizei datoriilor SUA şi al retrogradării de rating. Articolul a strâns peste 15.000 de like-uri pe Facebook, în doar câteva ore de la apariţie.
Editorialul compară SUA sub mandatul lui Obama cu zborul Air France 447 care s-a prăbuşit în Oceanul Atlantic: un avion mare, modern, considerat printre cele mai sigure din lume, care intră într-o furtună şi, din păcate, este manevrat de piloţi incompetenţi.
"Când vine vorba de pilotat, Barack Obama se crede echivalentul politic al lui Charles Lindbergh, al lui Chuck Yeager şi - într-o manieră "Fly Me to the Moon" ("Du-mă în zbor către Lună") - al lui Nat King Cole, toţi într-unul", scrie editorialistul WSJ.
"De câte ori nu am auzit spunându-se că domnul Obama este cel mai deştept preşedinte? Chiar şi când este criticat, eşecurile sale sunt puse pe seama presupusei inteligenţe. Liberalii spun că este prea cerebral pentru tăvăleala de la Washington; conservatorii par adesea să considere că poticnelile lui, pe plan naţional sau internaţional, fac parte dintr-un plan iscusit de a transforma SUA într-o combinaţie de Finlanda, Cuba şi Arabia Saudită. Eu nu cred aşa ceva. Eu cred că pur şi simplu preşedintele nu este prea deştept", scrie Bret Stephens.
Autorul atacă mai întâi mult lăudatul dar oratoric al preşedintelui american, despre care observă că, de cele mai multe ori, produce numai clişee.
"(Retorica) este genul de lucru lăudat de oamenii care cred că o stăpânire a sintaxei limbii engleze este semnul unei mari distincţii intelectuale. Îşi aminteşte cineva vreo frază memorabilă din discursurile domnului Obama, care să nu se dovedească a fi un clişeu?".
Abilităţile tactice ale politicianului Obama sunt,