(Apărut în Dilema, nr. 539, 1-7 aug. 2003, la tema "Ce (mai) mîncăm")

Mîncare şi spaţiu - unde şi cum mîncăm? Acasă: în bucătăria de bloc, în sufrageria caselor vechi, în grădină dacă avem noroc, pe terasă dacă sîntem new rich. Statisticile arată că bucătăria e locul preferat de adunare a familiei; aşa era şi în România anilor '80, cu frig în apartamente şi duze lărgite la aragaz, unde ne încălzeam cu toţii, iar Mircea Cărtărescu scria Levantul pe un colţ de masă. Oricît de spaţioasă e casa, lumea tot în bucătărie se adună. Trăncănitul e determinat de starea de bine. Fie că se bea cafea, şpriţ de vară cu sarmale reci, că se mănîncă prăjituri sau se bea ceaiul de ora cinci, important e să fii în bucătărie, alături de bucătar(easă), ca să n-o laşi singură, ci s-o întreţii. Ca şi cafeaua, gătitul se discută. Camera de zi, livingul, este de fapt bucătăria, iar livingul definit ca atare de arhitect a devenit adesea, pe cît e de mare, un spaţiu singuratic. Acolo oamenii stau la televizor, privind emisiuni după emisiuni şi ronţăind, absenţi şi în neştire, tot ce le cade sub mînă, pus pe măsuţa joasă de către gazdă. În spaţiile mari părem să fim singuri, în cele mici ne adunăm "la înghesuială", ne simţim bine, trăncănim, mîncăm. Spaţiile mari par să fie necesare doar ca să avem de unde ne aduna în înghesuiala bucătăriei. Plăcerea ia naştere ca alternativă la monotonie, la fel şi congresele din bucătării ca alternativă la livingul cu televizor.

Ce importanţă au spaţiile, dacă le dezgolim de ornamentică? Rămîne relaţia lor cu omul care le locuieşte, populează, animă.

Mîncăm şi în oraş. De ce, cum, unde? Chiar dacă pare greu de crezut, vienezul, parizianul şi bucureşteanul (ca să facem o comparaţie europeană de la vest prin centru către est!) au motive complet diferite de a ieşi în oraş. Spaţiile în care ei mănîncă vor fi şi ele marcate de aceste comportamen