Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este pe bancnota de 10 lei?

Publicat in Dilema Veche, joi 11 august 2011 ·

Cumpărasem ceva şi am întins vînzătoarei o bancnotă de 10 lei, dar chiar în acel moment mi-a venit ideea unui experiment. Simulînd ignoranţa, cu aerul că vreau să aflu de la ea, o întreb: Ştiţi cumva cine este bărbatul de pe această bancnotă? Răspunsul a fost spontan şi fără curiozitatea de a privi bancnotă: „Nu ştiu, domnule, o fi vreun procopsit de scriitor. Dar nu are nici o importanţă; totul este valoarea şi ea este scrisă clar: 10 lei“.

Nu era scriitor, era pictor, dar cred că pentru persoana respectivă o atare diferenţă nu prezintă nici un interes. Scriitor sau pictor, tot un „procopsit“ era.

DE ACELASI AUTOR Unsprezece Copii în avion De la derapajele televiziunii la carenţele programelor de învăţămînt Între citate şi citări Selecţia personalităţilor care apar pe cele şapte tipuri de bancnote a fost bine chibzuită. În ordinea crescătoare a valorii bancnotelor, avem un istoric: Iorga; un compozitor: Enescu; un pictor: Grigorescu; un pionier al aviaţiei: Vlaicu; trei scriitori: Caragiale, Blaga şi Eminescu. Primii doi şi ultimul provin din Nordul Moldovei, zonă recunoscută a fi excelat prin creativitate în domeniile umaniste; al treilea şi al cincilea sînt din Muntenia, iar ceilalţi doi sînt transilvăneni. O relativă omogenitate de generaţie poate fi observată: toţi s-au născut în secolul al XIX-lea şi, cu o singură excepţie, au murit în secolul trecut.

Să introduci un element de cultură pe un obiect strict utilitar – banul – iată o idee care nu poate fi decît salutată, în ipoteza că privirea cetăţeanului se va opri măcar în treacăt pe chipul de pe bancnotă, va fi curios să afle ceva despre el, dacă nu cumva ştia dinainte despre cine este vorba; şi în acest caz, îşi va întipări mai bine în minte însemnătatea sa. Dar, cu regret trebuie să observăm, acest ipotetic scenariu, de foarte multe ori, nu funcţionează.

Eşecul se observă nu num

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum o ora
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 9 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Ministrul Educației, mesaj amplu despre „măsurile de criză adoptate”. Daniel David: Dacă tot este un guvern de sacrificiu, atunci să merite!

HotNews acum o ora
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj despre măsurile ce vizează sectorul pe care îl gestionează, luni, și a declarat că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorare

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 3 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

29°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°