Avocatul Doru Ioan Tărăcilă, prieten cu milionarul George Naghi, a scris pe blogul său câteva cuvinte despre acesta.
Ultimul drum...
Miercuri, 11 august 2011, călărăşenii, cu mic, cu mare, bărbaţi sau femei, prieteni adevăraţi sau doar de conjunctură, săraci sau bogaţi, s-au adunat în jurul catafalcului pe care trona George.
După ultima noapte de priveghi, în care s-au depănat amintiri, timpul a început să curgă mai repeede.
Cei apropiaţi, cei care participau sincer la această despărţire nedreaptă, sperau în mod uşuratic ca timpul să se oprească pe loc.
În realitate, secundele, minutele şi orele parcă treceau prea repede.
L-am privit pe George Naghi pe catafalcul de la „fermă“...zâmbea! Părea împăcat cu sine însăţi, cu cei din jur, familie, prieteni sau oameni simpli cărora în „viaţă“ le făcuse mult bine. Părea împăcat cu soarta hărăzită de Dumnezeu!
Cu toţii deăpuneau o lacrimă sinceră la căpătâiul tău!
Zâmbetul îi era unul timid. Aşa cum i-a fost şi viaţa.
Mulţimile nu-l speriau, dar nu se simţea în largul său!
Banii nu au reuşit să-l transforme, rămânând modest, înţelegător şi mai ales dispus la orice oră să ajute pe cineva.
Era iubit de oameni simpli, de salariaţii cinstiţi de la Aldis şi prea puţin urât de detractori sau de cei care nu au reuşit în viaţă.
Familia, soţia, copii, cei apropiaţi îl venerau pentru faptul că a reuşit în viaţă.
A avut un singur mare secret...MUNCA şi credinţa sinceră că poate mai mult!
De peste treizeci de ani, George a dus o bătălie cu el însuşi şi pentru a face mai mult, pentru a face totul mai bine şi mai frumos! Această bătălie şi mai ales succesele nu l-au transformat. A rămas un OM modest, păstrându-şi prietenii-oameni simpli sau realizaţi-pe care îi avea încă anterior anului 1989...
George nu a fost şi cred că nici nu şi-a dorit asta,