Magistrații Tribunalului Hunedoara judecă în această dimineață procesul în care Nicolae Curtean, un funcționar al Penitenciarului Bârcea Mare, a fost trimis în judecată pentru luare de mită. Bărbatul a fost arestat în urmă cu două luni, pentru o șpagă de 1.500 de euro, primită de la un fost deținut.
Angajatul Pentenciarului Bârcea Mare, Nicolae Curtean, va fi înfățișat instanței Tribunalului Hunedoara, în procesul în care este acuzat de luare de mită.
Potrivit procurorilor, funcționarul a pretins şi a primit de la un deţinut în penitenciar suma totală de 1.500 euro, bani în schimbul cărora i-a promis acestuia că îl va ajuta.
“I-a promis denunțătorului că va efectua acte contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv că-i va facilita deţinutului scoaterea la muncă sau că-i va introduce în penitenciar două telefoane mobile.
În data de 9 iunie 2011, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, cu ajutorul ofiţerilor din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Hunedoara, l-au surprins în flagrant pe inculpat, în timp ce îi restituia martorului denunţător suma de 400 lei”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.