Dupa o zi de respiro cu cresteri la bursele americane, miercuri a urmat o noua zi neagra pentru investitori de pe Wall Street. Zvonurile privind retrogradarea ratingului Frantei a provocat un nou val descaderi, iar indicii s-au apropiat de nivelul minim atins luni. Cele mai afectate actiuni au cele bancare, investitorii considerand ca cestea sunt cele mai expuse la
Indicele compozit Dow Jones Industrial Average (DJIA) a înregistrat o cădere de 519.83 de puncte (-4,62%), închizând la nivelul 10,719.90.
Standard & Poor's 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a pierdut 51.77 puncte sau 4,42%, închiderea făcându-se la valoarea de 1,120.76.
Indicele care monitorizează tendinţa companiilor tehnologice, Nasdaq Composite, s-a depreciat miercuri cu 4,09% (-101,47 puncte), până la palierul de 2.381,05puncte.
Analistii au explicat ca investitorii prefera sa scape de actiuni ca sa nu se mai repete scenariul din 2008. Pe de altă parte, aurul a atins un nou maxim istoric, de peste 1.800 dolari pe uncie.
Dupa o zi de respiro cu cresteri la bursele americane, miercuri a urmat o noua zi neagra pentru investitori de pe Wall Street. Zvonurile privind retrogradarea ratingului Frantei a provocat un nou val descaderi, iar indicii s-au apropiat de nivelul minim atins luni. Cele mai afectate actiuni au cele bancare, investitorii considerand ca cestea sunt cele mai expuse la
Indicele compozit Dow Jones Industrial Average (DJIA) a înregistrat o cădere de 519.83 de puncte (-4,62%), închizând la nivelul 10,719.90.
Standard & Poor's 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a pierdut 51.77 puncte sau 4,42%, închiderea făcându-se la valoarea de 1,120.76.
Indicele care monitorizează tendinţa companiilor tehnologice, Nasdaq Composite, s-a depreciat miercuri cu 4,09% (-101,47 puncte), până la palierul de