Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firmele de închiriat maşini din Ploieşti ies din criză pe spinarea turiştilor

Publicat in Adevarul, joi 11 august 2011 ·

Autoturismele economice, de la firmele de închiriat maşini din Ploieşti, sunt la mare căutare în rândul prahovenilor care lucrează în străinătate şi vin să-şi petreacă vacanţa în ţară. Lunile de vară reprezintă cea mai profitabilă perioadă din acest an pentru firmele de închiriat maşini din Ploieşti, care nu mai fac faţă cererilor venite de la clienţi. În parcurile auto aproape că nu se mai găsesc autoturisme pentru închiriat, fiecare maşină restituită fiind imediat preluată de alţii. Şi străinii închiriază maşini Pe perioada verii firmele de închiriat maşini din Ploieşti primesc cele mai multe solicitări din partea prahovenilor care muncesc de ani buni în străinătate şi care vin să-şi petreacă vacanţa pe plaiurile mioritice. Aceştia renunţă să mai vină cu maşinile personale pentru că o astfel de călătorie implică şi costuri mai mari, dar şi mai mult timp petrecut pe drum. Cereri sunt şi din partea turiştilor străini care vin să ne viziteze ţara. „Am primit cereri din partea unor turişti din Spania, Olanda sau Australia, iar prahovenii care închiriază maşini de la noi muncesc în Canada, America sau Cipru. Acum avem o singură maşină disponibilă în parcul auto", ne-a declarat Alexandru Lucuţ, agent servicii clienţi în cadrul Autonom Rent a Car din Ploieşti. Maşinile preferate Cel mai adesea sunt preferate maşinile economice, care se închiriază cu bani puţini, dar care au şi un consum mic la combustibil. O altă cerinţă a celor care închiriază este ca maşina să fie dotată cu aer condiţionat. Cele mai solicitate mărci de maşini sunt Loganul şi Renault Clio. „Anul trecut am venit în ţară şi am închiriat un Logan de la o firmă de profil din Ploieşti. Am plătit 30 de euro pe zi. Am ales această maşină deoarece este destul de economă. Acum abia am ajuns în ţară şi am dat câteva telefoane însă nu am găsit nimic disponibil din ceea ce îmi doream. Pe uşa firmelor de închir

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 44 minute
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 10 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 2 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 3 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 2 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 9 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
joi

24°/33°
Iasi
acum

20°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
joi

18°/26°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
joi

17°/24°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°
joi

19°/31°